Regia finalului de sezon în liga Dra­gomirului merită certificat de aleasă unicitate. Originalitatea maximă cu care a fost împroprietărit fotbalul primei divizii nu poate fi concurată de nici o altă creaţie fecalică omologată ca atare. Două momente de aleasă graţie s-au înfrăţit în discursul apoteotic care a premers căderea cor­ti­nei: gala fotbalului românesc şi igna­tul fotbalistic de la Vaslui.

Paranghelia cu neghioabe pretenţii festive organizată de LPF n-a mai aşteptat şi ultimul suspin fotba­listic al sezonului, adică meciul de la Vaslui. Şi, logic, nici nu avea de ce. Fiindcă, aşa după cum ne-au obişnuit, lăutăriile puse la cale de Dumitru Dragomir au aceeaşi legătură cu realităţile fotbalului pe care o are dânsa cu prefectura. Fiindcă deviza manelistică a şefului ligist capătă mi­nunată esenţă poetică doar în versurile „mi-e prieten şi mi-e frate buzunarul de la spate”. Pornind de la această realitate pot fi explicate logic porcăriile din meniul galei.

Trecem peste faptul că Dumitru Dragomir face reclamă propriilor stabilimente, organizând parangheliile ligii în locaţii ale profitului personal. Astea-s amănunte de inventar mă­runt. Abia la împărţeala altor favoruri îl descifrezi corect pe Dragomir. Pre­şe­dintele LPF şi-a târguit votul po­tenţilor ceferişti clujeni înălţându-l la gradul de laureat pe Iuliu Mureşan. Şi nici măcar nu i-a acordat acestuia, aşa cum de altfel ar fi meritat, trofeul declaraţiilor de şuncă. Apoi, în lipsă de Crăciunescu, absent cu scutire pe bază de cronică ostentaţie, Mitică s-a pupat cu Vasile Avram. Pe care, în calitatea sa de suprem justiţiar, l-a şi graţiat: „Hai să te pup că ştiu că eşti nevinovat”. Nevinovat Vasile Avram ca şi Mitică Dragomir. Cel care şi-a continuat mascarada plasându-l pe fiul de Avram, pe Ma­rius, cel mai greşit dintre greşiţii evidenţiaţi de presă, pe locul trei în ierarhia fluieraşilor. Ia