S-a întîmplat ca în urmă cu doi ani să văd la Sala Palatului un spectacol care era promovat la propriu „pe toate gardurile“ sub titlul Spărgătorul de nuci cu Teatrul Balşoi din Moscova. S-a întîmplat ca în acest decembrie să particip la Gala de Anul Nou oferită partenerilor săi de Noul Teatru Balşoi din Moscova, unde nu am văzut nimic altceva decît... aţi ghicit, Spărgătorul de nuci, lucrare ce rămîne unul dintre evergreen-urile muzicii de balet şi respectiv ale perioadei ce precede Crăciunul.

Ştiam de atunci că eu am văzut la Bucureşti altceva decît compania de balet a respectivului teatru, şi anume o trupă de dansatori cu nume ruseşti a căror relaţie cu Teatrul Mare din Moscova era fragilă şi, probabil, parţială (ca să nu riscăm să spunem inexistentă). Era clar din start că o companie de o asemenea anvergură nu-şi permite să apară cu cei mai buni balerini ai săi pe o scenă improprie precum cea de la Sala Palatului, că nu evoluează în contexte scenografice aproximative, că standardul soliştilor săi se găseşte în cu totul altă zonă.

DE ACELASI AUTOR Invitaţie la concert Cine şi de ce mai ascultă radio? Dacă aveam nevoie de o confirmare, am obţinut-o asistînd la strălucitoarea producţie de la Moscova în coregrafia clasică a lui Yuri Grigorovici şi costumele şi scenografia de poveste ale lui Simon Virsaladze, cu Yekaterina Krysanova şi Alexander Volchkov în rolurile principale. Dacă spectatorii de la vest de Moscova (din care facem şi noi parte) sînt oricînd tentaţi de numele companiei atunci cînd îl văd pe afişele din oraşul lor, urmărindu-i pe scena de acasă – cu atît mai mult cu cît este recent reintrată în circuit după o renovare care a durat şase ani –, eşti sedus efectiv de ceea ce oferă baletul rus în stare pură.

Nivelul pe care îl are această companie în a 236-a stagiune a sa este perfect comparabil cu cel al marilor scene internaţionale