Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Zăvoranu şi-a dorit să ajungă la Hollywood

Publicat in Jurnalul, joi 22 decembrie 2011 ·

Vrăjitoarele se întorc după gratii, dar telenovela „vrăjelilor” de mii de euro merge înainte. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus ieri emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele vrăjitoarelor Ro­xana Lider, cunoscută drept Vanessa, şi Rada Mincă, recunoscută ca drept Melisa, precum şi a altor două persoane acuzate de înşelăciune şi şantaj. Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel recursul declarat de procurori împotriva deciziei Tribunalului Ilfov de a le judeca în li­bertate pe vrăjitoarele Roxana Lider şi Rada Mincă, precum şi pe Ion Constantin şi Sava Craiff Buzea, pentru înşelăciune şi şantaj, respectiv complicitate la aceste două infracţiuni.

Vrăjitoarea n-ar fi cerut bani mulţi

În timpul şedinţei de judecată, avocata Vanessei a declarat că Oana Zăvoranu s-a dus la aceasta cu o decizie a Curţii de Apel Bucureşti într-un proces civil în care nu i s-a dat dreptate şi a cerut ca magistraţii care au pronunţat soluţia să sufere. „Oana Zăvoranu s-a prezentat la clienta mea cu o decizie a Curţii de Apel Bucureşti pe care erau subliniate numele judecătorilor care au pronunţat soluţia în defavoarea sa şi a vrut ca aceşti magistraţi să sufere”, a declarat avocata Lorette Luca în faţa judecătorilor. Ea a mai spus că a avut impresia coborârii în secolul al XIV-lea a vânătorii de vrăjitoare şi că Oana Zăvoranu a găsit ceva ca să revină în atenţia publicului. „Că prostia şi domnia s-au plătit dintotdeauna e o certitudine. Că statul ocroteşte persoanele slabe, e o cu totul altă certitudine”, a mai spus Lorette Luca. Avocata Vanessei a mai spus că aceasta nu i-a cerut niciodată Oanei sume mari de bani pentru ghicit, ci s-ar fi rezumat întotdeauna la sume modice. „Oana Zăvoranu i-a spus că vrea să fie vedetă de Hollywood şi că vrea ca mama sa să moară, iar clienta mea cu inteligenţă exploata aceste dorinţe. Da, lua sume de bani, dar modi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

EURO 2024 Spania a învins Italia și s-a calificat în optimi (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
În primul meci al zilei de joi, 20 iunie 2024, de la Campionatul European de fotbal din Germania, jucat în grupa C, Slovenia și Serbia au remizat, scor 1-1, partida fiind arbitrată de românul Istvan Kovacs. Slovenia a fost aproape de victorie, după

Joe Biden va interzice vânzările de software Kaspersky în SUA din cauza legăturilor companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Administraţia Biden va anunţa joi planuri de a interzice vânzarea software-ului antivirus realizat de Kaspersky Labs din Rusia în Statele Unite, a declarat o persoană familiarizată cu problema, citând marii clienţi ai companiei din SUA, inclusiv fur

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 10 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 12 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 11 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Mesajul șefului NATO după decizia României de a dona Ucrainei un sistem Patriot

Ziare.com acum 10 ore
Decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot a fost salutată joi, 20 iunie, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care consideră că a fost "foarte necesară" pentru consolidarea apărării aeriene a teritor

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 8 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Vremea

București
acum

22°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

19°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°