Când am scris că românii n-au drepturi în Serbia, m-au înjurat unii. Că stric tradiţionala prietenie româno-sârbă. Prietenie, prietenie, dar ei au toate drepturile din lume în România, pe când românii din Serbia au început să fie vânaţi cu arma de foc. Luni, asupra casei lui Dragoslav Mariacic, din Spicova, liderul filialei Partidei Democrate a Rumanilor din Serbia, a fost deschis focul. Glonţul a pătruns prin unul din geamurile casei acestuia, fapt constatat şi de poliţia chemată la faţa locului. La Spicova, autorităţile sârbe, în complicitate cu Biserica Ortodoxă Sârbă, au încercat dărâmarea singurei clopotniţe româneşti din localitate. Românii din zonă s-au opus şi puţin a lipsit ca incidentul să degenereze. Dragoslav Mariacic - cel asupra căruia s-a deschis focul - este unul dintre cei mai activi români din zonă şi doreşte construcţia unei biserici româneşti în localitate. Ieri, un alt atac armat s-a produs în Voivodina, în localitatea Podul lui Iancu (Jankov Most/ Iancaid), împotriva preşedintelui Alianţei Românilor din Voivodina şi primar al localităţii, Viorel Besu. Asupra casei acestuia au fost trase mai multe focuri de armă, gloanţele străpungând canapeaua şi pereţii interiori ai casei. Evident, aşa cum îi place Poliţiei sârbe să anunţe, autorii sunt necunoscuţi. Ciudat este că atacurile armate au avut ca ţintă lideri ai minorităţii române, care nu doresc decât un drept fundamental: de a se ruga în limba maternă. Cine mai vorbeşte de toleranţa sârbilor, de marea lor iubire faţă de români, este rugat să treacă prin redacţie să-i dau două palme!