Porţiunea care leagă Piaţa Victoriei de strada Occidentului are şase benzi şi a fost deschisă ieri-dimineaţă .Controversata lucrare la Bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus, ce va lega Piaţa Victoriei de Palatul Parlamentului, a fost inspectată ieri de Primarul Capitalei, Sorin Oprescu.
Primarul a dat liber la circulaţia rutieră pe tronsonul cuprins între Victoriei şi strada Occidentului, în zona Spitalului Polizu.
“În paralel, s-a deschis circulaţia şi pe Bulevardul Al. I. Cuza şi s-a refăcut linia de tramvai, astfel încât să avem legătura cu Bulevardul Gheorghe Duca (zona Gării de Nord – n.r.).Trotuarele sunt puse la punct, canalizaţia pentru Netcity (îngroparea cablurilor de pe stâlpi – n.r.) este realizată, la fel şi iluminatul public şi restul utilităţilor”, a explicat edilul-şef.
Blocaj la Matache
Oprescu a adăugat că în prezent se lucrează în zona Pieţei Virgiliu şi la porţiunea dintre strada Occidentului şi Calea Griviţei. Acest tronson a blocat lucrările de mai multe luni, din cauza unor exproprieri considerate de ONG-işti ilegale. Proprietarii şi organizaţiile nonguvernamentale care luptă pentru protajarea urbanistică au dat în judecată municipalitatea, iar acţiunile sunt încă pe rol.
De asemenea, Hala Matache este obiectul unui scandal, pentru că era prinsă în planul de demolări, Primăria plătind pentru expropriere, deşi este clasificată drept patrimoniu naţional. “Preconizăm că până în primele două luni ale anului viitor să ne apropiem de Hala Matache. Până atunci sper să se ia o hotărâre în privinţa acesteia, pentru că, altfel, stăm cu lucrările pe loc”, a mai spus Sorin Oprescu.
Alternativă la traficul din Centru
Reprezentanţii municipalităţii au precizat că zona centrală a Capitalei a devenit foarte aglomerată din cauza creşterii substanţiale a valorilor de trafic în Bucureşti. Soluţia găsită de