Nici nu se luminase bine de ziuă în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, că zeci de cocoşi ascunşi după ulucile gardurilor cântau de zor în dimineaţa de Ignat, parcă ştiind că în momentul de faţă gospodarii nu erau interesaţi de copanele lor, ci de şuncile vecinului de ogradă, porcul. Aşezat pe prispă, Alexandru Ciobanu, zis Ciocoiu, ascuţea tacticos cu o pilă un cuţit lung de aproape o jumătate de metru.

„Du-te, bă, şi cheamă-i pă Ciocoiu şi pă Săndel să punem porcu’ ăla jos, că ne prinde nămiezii! Hai, mai repede, că acu’ te las fără şorici!”, îi strigă Ciocoiu, fără să ridice capul de la preocuparea sa matinală, fiului său de vreo 13 ani, care se învârtea fără rost pe bătătură, nerăbdător în aşteparea marelui eveniment ce avea să se petreacă la el în curte. Copilul iese ca o zvârlugă pe poarta larg deschisă. Deşi sătenii îl porecliseră în băşcălie „Ciocoiu”, fiindcă avea numai un hectar de pământ, când era vorba de crescut porci, acesta nu se juca. Râmătorul pe care urma să-l sacrifice chiar în acea dimineaţă cântărea pe puţin 230 de kilograme.

În coteţul alăturat mai avea doi purcei, cam de 30-40 de kilograme, programaţi încă de pe acum să le vină rândul la Crăciunul viitor. „Auzi, mă Ciocoiule, când trecui pe lângă cocină, bă, mă privi porcu’ meu cu o aşa blândeţe în ochi, parcă se ruga de mine să-l iert pe ziua de azi. Da’ şi eu i-am zis în sictir: gâţ, d-aci, porcule ce eşti!”, se aude încă din stradă vocea unuia dintre cei chemaţi să dea o mână de ajutor. Pe poartă intrară Costel Drăgoi, zis Coşteiu, şi Săndel Tudor, un bărbat înalt şi solid, care, dacă-şi punea mintea, ar fi putut pune de unul singur porcul jos. Deşi era chemat la fiecare Ignat să înjunghie 10-15 groştei pe la vecinii din sat, tocmai pe al lui din curte nu-l tăia Ciocoiu, îl chemase pentru asta pe Coşteiu.

După ce-l hrănise şi-l îngrijise un an de zile, nu putea ch