Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Servicii gratuite pentru copii cu autism în 40 de centre care vor fi deschise din februarie

Publicat in Romania Libera, joi 22 decembrie 2011 ·

Copiii cu autism vor putea beneficia de servicii gratuite de consiliere şi terapie în 40 de centre care vor fi deschise, în luna februarie, în Bucureşti şi alte 35 de judeţe, în cadrul unui proiect european.

"Centrele vor fi deservite de psihologi cu experienţă în lucrul cu persoanele cu TSA şi instruiţi în terapii cognitiv-comportamentale în cadrul cursurilor organizate de Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România. (...) Pe langă înfiinţarea acestor centre, în cadrul proiectului au fost formaţi deja 480 de profesionişti în terapii de recuperare individualizată pentru persoanele cu autism şi încă cel puţin 100 vor mai beneficia de formare gratuită, în sesiunea de curs din luna ianuarie 2012", se arată într-un comunicat.

De asemenea, 1.200 de medici de familie, pediatri şi psihiatri vor fi formaţi şi certificaţi la distanţă (e-learning) în diagnosticarea precoce a tulburărilor de spectru autist şi furnizarea asistenţei medicale de specialitate, până în prezent 370 de medici absolvind deja astfel de cursuri şi sunt certificaţi de Colegiul Medicilor din România.

Cele 40 de centre de consiliere şi terapie a persoanelor cu tulburare din spectrul autist (TSA) au fost înfiinţate de Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin proiectul strategic "Şi ei trebuie să aibă o şansă!" - program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist.

Proiectul "Şi ei trebuie să aibă o şansă!" a fost demarat la 1 octombrie 2010, are o durată de trei ani şi urmăreşte creşterea şanselor de integrare socială şi ulterior de acces pe piaţa muncii, a copiilor şi tinerilor afectaţi de autism, prin diagnosticare precoce şi facilitarea accesului la servicii şi programe de recuperare şi asistenţă specializată

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gândul prezintă Best Of Ai aflat! Cu Ionuț Cristache – vineri, 20 iunie, de la ora 15.00

Gandul acum 39 minute
Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în BE

Ucraina și Rusia își recuperează prizonierii în cadrul unui nou schimb

Mediafax acum 28 minute
Joi, Ucraina și Rusia au realizat un nou schimb de prizonieri de război, au confirmat autorități din ambele tabere. Acțiunea face parte dintr-un acord mai vechi, încheiat la Istanbul, scrie Reuters. Președintele Volodimir Zelenski a publicat imagini

Kelemen Hunor, despre negocierile privind funcţiile din Guvern: Altruism în politică nu e. Dar mi-am restabilit Feng Shui-ul, deci nu există supărare. Suntem gata să facem pasul înapoi, noi. Se poate discuta

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, despre negocierile privind funcţiile din Guvern, că altruism în politică nu e dar şi-a restabilit Feng Shui-ul, deci nu există supărare şi sunt gata să facă pasul înapoi. Kelemen Hunor a fost întreba

Ioana Simion a cerut divorțul de Ilie Năstase! Acuze grave: „E vorba de agresivitatea verbală și fizică, de amenințări”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Ioana Năstase, soția lui Ilie Năstase, a depus actele de divorț. „ E vorba de agresivitatea verbală și fizică, de amenințări” spune această.

Un senator a fost trimis în judecată pentru conducerea unei maşini deşi avea suspendat acest drept pentru 90 de zile

News.ro acum o ora
Un senator acuzat că a condus un autoturism deşi avea suspendat acest drept pentru 90 de zile a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Rechizitoriul a fost transmis Înaltei Curţi de C

Fostul președinte-director general al Radio România Dragoș Șeuleanu a murit la 63 de ani

HotNews acum 2 ore
Dragoș Șeuleanu a murit în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 63 de ani, a anunțat RRA. El a fost președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) în perioada 2001–2005, în timpul mandatului de premier al lui Adrian N

Superliga: Sebastian Mailat a revenit oficial la FC Botoşani

News.ro acum o ora
Jucătorul Sebastian Mailat (27 de ani) a revenit oficial la FC Botoşani, a anunţat, joi, clubul moldovean. După o scurtă aventură în Coreea de Sud, la Suwon Bluewings şi în România, la Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Sebi a ales să se întoarcă la FC Botoşan

O mare țară NATO din Europa respinge creșterea cheltuielilor militare propusă de Alianță: „E irațională”

HotNews acum 59 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost informat de către premierul socialist spaniol Pedro Sanchez despre refuzul Madridului de a se angaja la o creștere suplimentară a cheltuielilor pentru apărare și a descris drept „irațională și contrapro

Salt Bank îl numește pe Vikram Tikoo în funcția de Chief Technology Officer

HotNews acum 2 ore
Salt Bank anunță numirea lui Vikram Tikoo în rolul de Chief Technology Officer, marcând un pas important în consolidarea viziunii digitale a băncii. Preluarea rolului va avea loc după aprobarea Băncii Naționale a României. Cu o experiență vastă în i

Directorul CFR Călători: „Am venituri de 11.000 de euro pe lună / Am 5500 de euro de la CFR Călători şi primesc chirie de 3500 de euro din Dubai”

Gandul acum 36 minute
„În concepţia unora probabil angajaţii statului trebuie să fie săraci lipiţi pământului. Nu sunt sărac. Nu am 5.000 de euro pe lună, am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai. Am peste 11.000 de euro pe lună.”, a răspuns Traian Preoteasa întrebat,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

19°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

29°
joi

18°/29°
vin.

16°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/25°
Constanta
acum

33°
joi

19°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

16°/31°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

17°/28°
sâm.

13°/27°
dum.

13°/31°