Nu departe de intrarea în Buşteni dinspre Sinaia, un indicator îţi arată un drum spre stânga semnalând un loc binecuvântat, un colţ de rai: Mănăstirea Caraiman. Am pornit pe acest drum într-o dimineaţă însorită de decembrie, redescoperind frumoasa poiană în care se înalţă sfânta mănăstire, popas duhovnicesc deosebit pentru orice credincios. În timp ce maşina urca şoseaua şerpuită, mi-am amintit că, în urmă cu mai mulţi ani, alături de un prieten care se stabilise pentru o vreme la Predeal, şi de soţia lui, am vizitat Mănăstirea Caraiman.
Pe atunci, drumul era prin pădure, dar cu toate că urcuşul n-a fost uşor, a fost o mare bucurie să ajungem la schitul de pe platoul Palanca şi să primim binecuvântarea părintelui Gherontie Puiu. Astăzi, complexul monahal s-s-a extins, iar biserica mare a mănăstirii este aproape gata.
Chilia părintelui
O linişte fantastică te cuprinde de cum intri pe poarta sfântului aşezământ. Corpul de chilii, aproape finalizat şi el, este aşezat la poalele Caraimanului, de unde străluceşte crucea cu acelaşi nume, mângâind bolta cerului senin. O mantie subţire de brumă a învelit aleile, ca un covor de argint ce străluceşte în mii de luminiţe. În apropierea bisericuţei din lemn se află chilia părintelui Gherontie Puiu, ziditorul acestui sfânt lăcaş. Deschid uşa şi îmi spune cu glas domol: «Poftiţi!». În cămăruţa unde-i primeşte pe cei care vin să primească binecuvântarea, părintele Gherontie Puiu este aşezat pe un scaun şi se roagă pentru cei aflaţi în felurite suferinţe care-i cer ajutorul. Redescopăr aceeaşi privire blândă, acelaşi chip blajin, aceeaşi vorbă caldă. Îmi face semnul crucii pe frunte, cu mir, dându-mi binecuvântarea de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.
În preajma preacuviosului ieromonah Gherontie Puiu, o linişte teribilă îţi învăluie sufletul. Nimic nu este întâmplător, fiindcă ac