Au trecut 22 de ani de când, cu jertfă de sânge cum nu a fost nicăieri în celelalte ţări comuniste, românii şi-au dat jos dictatorul. Au trecut 22 de ani de când acesta a fost preţul suprem pe care l-au plătit, în speranţa de libertate, de viaţă omenească, de alegere democratică a propriului destin, de întoarcere la valorile europene, ale civilizaţiei. Pentru noi, cei de la Libertatea, au trecut 22 de ani de când, la 22 decembrie 1989, pe la ora 15.00, o mână de oameni am scos primul ziar românesc care era tipărit sub semnul libertăţii de exprimare, al libertăţii presei, al recunoaşterii unui singur “cenzor” - cititorii, cărora am căutat de atunci, şi o vom face şi în continuare, să le fim aproape, în puţinele lor bucurii şi în prea multele lor necazuri, încercând să nu ocolim nimic din ce e omenesc, din ce e viaţa.

Ce a devenit România în aceşti 22 de ani, de când a refuzat să mai trăiască în zodia autocraţiei, a totalitarismului? Ce s-a ales de speranţele ei, după ce, în 1989, a avut totuşi şansa de a porni pe un nou drum dispunând de resurse naturale, de bogăţii şi chiar de un potenţial uman superior multor altora? Puţin, mult prea puţin. Marea agricultură aproape a dispărut, milioane de hectare rămânând pârloagă, iar recoltele dispărând prin contrabandă şi evaziune fiscală. Industria practic nu mai există. Pădurile au fost şi sunt puse la pământ, cu complicitatea autorităţilor. Climatul social s-a degradat, educaţia, aşijderea. Statul s-a debarasat tot mai accentuat de răspunderea pentru supravieţuirea cetăţenilor săi. În politica externă contăm tot mai puţin sau ne asumăm rolul de vasali. Au apărut, în schimb, pe seama jefuirii patrimoniului public, o clasă politică ineptă şi lacomă şi, mai ales, sute de miliardari care batjocoresc sacrificiul tinerilor care, acum 22 de ani, credeau în democraţie. O democraţie tot mai gâtuită, o democraţie în care iară