Nimic nu scapă efectelor negative ale producţiei de bani din nimic. Nici măcar mediul academic! Tot mai mulţi “cercetători economici” care populează media internațională propagă aceleași axiome economice falimentare: bani tipăriți înseamnă dobândă mai mică, investiții mai multe în economie, șomaj mai puțin și creștere economică ”durabilă” (cel puțin până la următoarea criză).

Toate acestea sunt dublate și de o încăpățânare obsesivă de a crede (și de a ne convinge implicit și pe noi) că ne e bine cu mai multă intervenție a statului în economie decât cu mai puțină. Prin asta, aservesc știința economică acestor planificatori centrali care de la butoanele economiei împart după bunul plac resursele pe care tot mai puțini se chinuie să le mai producă în economia reală.

Mediul academic (doar) între keynesism şi monetarism

Mediul academic economic nu a scăpat nici el de înregimentarea în armata celor care propovăduiesc ”virtuțiile” intervenționismului și etatismului. Ceea ce, în România, a nici nu a fost foarte greu pentru că cei care mai deunăzi predau socialismul economic. Aceştia doar au schimbat doar puțin coperțile și au mai introdus pe ici pe colo cuvântul “piață” şi sau au strecurat de ochii lumii discipline care să aibă cât de cât legătură cu ”capitalismul”.

Teoria economică modernă a devenit pur și simplu asfixiată de două curente dominante pornite din trunchiul economiei clasice:

[1] teoriile keynesiste, potrivit cărora banii pot fi tipăriți în cantități infinite pentru că prețurile și salariile sunt rigide la această producție de bani și politica fiscală poate juca rol de regulator în economie blocând orice presiuni inflaționiste (producția de bani se face pentru a inunda cu ei piața capitalurilor și apoi pentru a forța dobânzile să se apropie periculos de 0%);

[2] teoriile monetariste ale căror baze au fo