Despre Crăciunul de acum şi cel de odinioară am stat de vorbă cu Radu Câmpeanu, unul dintre ultimii seniori ai politicii româneşti, la scurt timp după ce ajunsese la Mănăstirea Dealu, lângă Târgovişte, unde merge săptămânal pentru a da o mână de ajutor aşa cum o făcea tatăl său odinioară, când era prefect. Este şi unul dintre motivele pentru care revine de fiecare dată: acolo sunt parte din rădăcinile sale, este moşia care a aparţinut bunicului său şi din care astăzi nu-i mai aparţine nimic. Nici un petic de pământ, nici un loc în care să se reculeagă. Comuniştii i-au luat tot.

Am început discuţia despre Crăciun. Firesc, mă mai întreabă o dată când şi unde va apărea. „Este foarte bine în Jurnalul Naţional”, îşi spune ca pentru sine. Şi întrebările încep, iar răspunsurile curg. Unele sigure, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, altele mai puţin, estompate de trecerea timpului. La cei 89 de ani, pentru Radu Câmpeanu Crăciunul nu mai are acelaşi farmec ca odinioară. Anul acesta îl va petrece în Bucureşti, cu câţiva amici. Va lua masa cu ei, vor sta de vorbă şi îşi vor împărţi cadouri. „Le-aţi pregătit cadouri simbolice sau practice?”, îl întreb. „Practice, practice”, îmi răspunde.

„Rămâne în amintirea şi în sufletul meu”

Este al şaselea Crăciun pe care îl petrece fără soţia sa, Dina, a cărei pierdere îi creează nu numai nostalgie, ci chiar o stare de suferinţă. S-a ridicat la ceruri într-o dimineaţă de martie, la Paris. S-a întâmplat în 2005. Ne mărturiseşte că nici măcar nu a încercat să recompună cu prietenii sau rudele momentele plăcute trăite împreună cu ea de Crăciun. Este chiar categoric: „Nu, ea rămâne în amintirea şi în sufletul meu”. Îşi aminteşte însă cu plăcere cât de frumos era Crăciunul la Paris, când era căsătorit şi petrecea cu prietenii până în zori, înfruptându-se din mâncăruri tradiţionale româneşti şi franţuzeşti. Ce-i drept, er