De Revelion pe bulevardul Ştefan cel Mare va fi sistată circulaţia. Nu se va putea circula cu mașina pe tronsonul cuprins între strada Puşkin şi Bănulescu-Bodoni. Transportul va fi redirecţionat pe străzile adiacente.
În seara de Anul Nou, ordinea publică urmează să fie asigurată de 4.000 de poliţişti. Petrecăreții în stare de ebrietate, cu obiecte periculoase şi cu arme de foc nu vor avea acces la festivităţile din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), relevă Info-Prim Neo.
Şeful Direcţiei ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Marin Maxian, a declarat că în timpul concertului din Piaţa Marii Adunări Naţionale poliţiştii vor forma un cordon uman. În funcție de numărul de oameni, vor fi până la nouă filtre pe unde se va putea trece spre scenă. Cei care vor veni la concert vor fi verificaţi cu detectorul de metale.
În seara de Revelion în PMAN nu va fi permisă comercializarea băuturilor alcoolice în orice tip de ambalaj. Oamenii legii recomandă persoanelor care merg în vacanţă să nu-şi lase locuinţele şi automobilele fără supraveghere.
Şeful Direcţiei Poliţie Rutieră, Sergiu Armaşu, a declarat că în seara de Revelion pe bulevardul Ştefan cel Mare va fi sistată circulaţia. Nu se va putea circula cu mașina pe tronsonul cuprins între strada Puşkin şi Bănulescu-Bodoni. Transportul va fi redirecţionat pe străzile adiacente.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md