Carne expirată în mai multe supermarketuri din Cluj, găsită de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Comisarul şef, Mircea Radu, spune că în ultimele două săptămâni au fost depistate cinci supermarketuri cu probleme.
Trei dintre ele au fost amendate şi alte două vor fi amendate vineri. La Real, Billa şi Cora au fost date amenzi de câte 30.000 de lei. „La Cora au fost descoperite caserole goale de carne, cu etichete, dar produsul lipsea cu desăvârşire, iar la Billa existau documente de retragere a mărfii expirate, dar marfa lipsea", spune Mircea Radu. La Real şi Billa, marfa a fost reetichetată şi termenul de valabilitate i s-a prelungit artificial, susţin inpectorii.
CITEŞTE AICI EXPLICAŢIILE DATE DE REPREZENTANŢII BILLA
Kaufland şi Metro află pedeapsa vineri
Controalele au scos la iveală nereguli şi la Kaufland şi Metro. „Sunt cam aceleaşi nereguli ca şi în celelalte cazuri, dar vineri vin reprezentanţii magazinelor şi după ce se încheie procesul verbal se aplică sancţiunile", spune Mircea Radu. Până la închiderea ediţiei doar reprezentanţii Metro şi Billa au oferit un punct de vedere. „Pentru răspunsul nostru considerăm că e necesar a aştepta încheierea procesului verbal", a spus Adina Tîmplaru, director de comunicare la Metro. Georgia Sorana, CEO Billa România, spune că amenda primită a fost pentru reetichetarea caserolelor cu icre, nu pentru carne. „Inspectorii au găsit în depozit câteva caserole expirate, dar acestea nu se aflau în sala de vânzare şi nici nu urma să fie scoase la vânzare", spune Sorana. Despre icre, CEO-ul arată că „perioada de 48 de ore oferită ca termen de valabilitate de către Billa se referă strict la perioada dintre momentul ambalării în caserole mici şi până la consum, însă produsul primit în magazin are în fapt o perioadă de garanţie de 30 de zile".