Ambientul deosebit, meniurile sofisticate şi muzica de calitate sunt ingredientele pe care patronii restaurantelor din Focşani mizează pentru sărbători reuşite.
Cea mai aşteptată şi îndrăgită seară din an, cea de Revelion, i-a pus la muncă pe managerii restaurantelor din municipiul Focşani care se străduiesc ca totul să fie bine pus la punct, iar clienţii mulţumiţi.
Cu meniuri complexe şi ambianţă deosebită, întreţinută fie de dj, fie de formaţii profesioniste, aceştia se aşteaptă ca în următoarele două săptămâni toate locurile să fie rezervate.
De exemplu, restaurantul Casa Veche îşi va întâmpina clienţii pe acorduri de muzică populară, interpretată de mult îndrăgitul Ansamblu Folcloric „Ţara Vrancei". În schimbul unei nopţi pe cinste, petrecăreţii vor trebui să scoată din buzunare câte 250 de lei.
„La cumpăna dintre ani, invitaţii noştri vor fi serviţi cu mâncare foarte variată, de la somon cu avocado, până la piept de curcan cu sos de cocos, vor putea asculta colinde şi dansa alături de artiştii profesionişti de la Ţara Vrancei. Organizăm Revelionul nu pentru profit, ci pentru a le arăta focşănenilor că există şi modalităţi extrem de plăcute şi în acelaşi timp inedite de petrecere a acestui eveniment special", declară Vasile Cristea, patronul restaurantului Casa Veche.
Şi restaurantul Intim s-a pregătit cum a ştiut mai bine pentru a-şi primi clienţii. În schimbul sumei de 220 de lei de persoană, aceştia se vor putea înfrupta din bunătăţile bucătăriei tradiţionale, dar şi a celei internaţionale, având la dispoziţie o sumedenie de băuturi rafinate.
Atmosfera va fi întreţinută de un dj profesionist.
"Îi aşteptăm pe toţi cei dornici să petreacă o seară deosebită", precizează Cătălin Andreiaş, managerul restaurantului Intim.
Pentru focşănenii care nu dispun de foarte mulţi bani, restaurantul „Number One" le oferă şansa de