Circulaţia a fost îngreunată joi seară în zona Drumul Taberei, din Bucureşti, din cauza unui şofer care a vrut să întoarcă pe banda continuă, fiind lovit de o maşină care circula regulamentar din sensul opus, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu, citată de Mediafax.
Potrivit Ioanei Stancu, accidentul sa produs în jurul orei 17.30, fiind implicate opt autoturisme, dintre care două aflate în trafic şi şase parcate.
În urma accidentului, şoferii celor două maşini au fost răniţi uşor, iar circulaţia a fost blocată mai bine de o oră pe strada Valea Argeşului, pe sensul dinspre Valea Oltului spre Drumul Taberei, a precizat Ioana Stancu.
La ora transmiterii acestei ştiri circulaţia a fost reluată în condiţii normale.
Iniţial, Ioana Stancu a anunţat că în accidentul care a avut loc pe strada Valea Argeşului au fost implicate opt autoturisme, dintre care cinci aflate în trafic şi trei parcate.