Portarul Mircea Bornescu a declarat, joi, după ce a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu Universitatea Cluj, că ardelenii i-au făcut o ofertă de nerefuzat şi a precizat că s-a simţit foarte bine la Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
"A fost vorba despre o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar, de nerefuzat aş putea spune, şi, cu toate că am stat mult să mă gândesc, am decis să-i dau curs în cele din urmă, primând viitorul familiei mele. M-am simţit foarte bine la Petrolul, am găsit aici un colectiv extraordinar şi un om, Vivi Răchită, dedicat sută la sută clubului, fără de care sunt convins că echipa n-ar fi promovat în primul eşalon. Le mulţumesc celor de la Petrolul pentru cum m-au primit, pentru faptul că au avut încredere în mine într-un moment delicat al carierei mele şi sunt sigur că nu vor retrograda, pentru că am văzut modul serios în care se munceşte aici", a spus Bornescu.
Antrenorul Petrolului, Valeriu Răchită, a afirmat că nu s-a putut opune plecării lui Bornescu. "Am avut o înţelegere cu el în momentul în care am semnat contractul şi, cum a primit o ofertă mult superioară, nu ne-am putut opune. Este decizia lui şi i-o respectăm", a precizat Răchită.
Mircea Bornescu a apărat în cinci meciuri oficiale pentru Petrolul Ploieşti, patru în campionat şi unul în Cupa României.
MEDIAFAX
Portarul Mircea Bornescu a declarat, joi, după ce a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu Universitatea Cluj, că ardelenii i-au făcut o ofertă de nerefuzat şi a precizat că s-a simţit foarte bine la Petrolul Ploieşti, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
"A fost vorba despre o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar, de nerefuzat aş putea spune, şi, cu toate că am stat mult să mă gândesc, am decis să-i dau curs în cele din urmă, primând viitorul famili