- argument -

Diplomaţia culturală e în acelaşi timp instrument de marketing şi instrument politic; pe de o parte, ea promovează producţiile artistice ale unei naţiuni, pe de altă parte, afirmă valori şi impune tendinţe. Într-o lume globalizată („pămîntul este plat“ – se spune), avansul tehnologic şi capacitatea economică nu mai sînt suficiente pentru a genera putere şi influenţă. Aproape la fel de importantă este imaginea culturală. Politicile culturale bine articulate garantează acces la spaţiul public internaţional. Cultura aduce prestigiu, iar prestigiul oferă autoritate. Şi mai ales în condiţiile crizei financiare globale, diplomaţia culturală garanta stabilitatea sau chiar progresul: eventualele întîrzieri în competiţia industrială sau economică pot fi compensate prin păstrarea influenţei intelectuale la nivel mondial.

DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Regulile jocului seamănă cu economia. Există însă şi diferenţe. Diplomaţia culturală autentică nu se rezumă la raporturi de tip import-export, nici – în ceea ce priveşte statele mari – la o competiţie în planul superiorităţii lingvistice. Ea trebuie să fie mereu în mişcare, se bazează pe un permanent „du-te vino“ – cum spune preşedintele Institutului Francez, Xavier Darcos –, pe schimburi, şi presupune reciprocitate, dialog, parteneriat. Scena relaţiilor culturale internaţionale funcţionează deci precum o scenă de teatru în care partenerii dialoghează şi se influenţează reciproc. La fel ca la teatru, şi pe această scenă există roluri principale, secundare, figuraţie. Însă calitatea spectacolului ţine de prestaţia fiecărui actant.

Această ambiţie a pluralismului cultural s-ar traduce, în termeni politici, în aspiraţia spre o lume multipolară – adică una în care forţele de influenţă sînt redis