În decembrie 1991, Gorbaciov nu mai avea nicio speranţă pentru salvarea imperiului. Proeminenţa sa politică fusese compromisă după puciul din august şi nu mai controla mersul evenimentelor.
Până la Crăciunul acelui an, Gorbaciov nu a mai putut decât să asiste neputincios la oficializarea destrămării statului sovietic. Realitatea din republici, dornice să scape de dominaţia Kremlinului, dar şi faptul că ruşii se săturaseră de comunism, contrazicea dorinţa sa de a menţine URSS ca o federaţie de state independente, cu preşedinte, politică externă şi armată comune.
Într-o ultimă încercare, el a numit „lovitură anticonstituţională" înţelegerea de pe 8 decembrie a Rusiei, Ucrainei şi Belarusului privind formarea Comunităţii Statelor Independente (CSI). Dar nu a mai sărit nimeni să apere tratatul unional al URSS din 1922, pe 12 decembrie fiind denunţat şi de Sovietul Suprem al Rusiei.
Ultimele zile ale imperiului
Pe 17 decembrie, 12 dintre cele 15 republici semnau la Haga, ca state independente, Carta Europeană a Energiei. Iar pe 21 decembrie, reprezentanţii republicilor încheiau Protocolul de la Alma Ata, prin care confirmau disoluţia URSS şi aderau la CSI, cu excepţia Statelor Baltice şi Georgiei. Pe 25 decembrie, Gorbaciov demisiona formal din fruntea unui stat care nu mai exista. În acea seară, steagul sovietic era înlocuit la Kremlin cu cel tricolor al Rusiei.
