Candidatul învins la doar două voturi diferenţă - Petru Alexe - îl acuză pe cel declarat câştigător - Viorel Mînzu - de abuz grosolan în funcţie şi de imixtiune în problemele Senatului.
Concret, la 24 de ore după ce a câştigat funcţia de preşedinte al Senatului, rectorul în funcţie Viorel Mînzu s-ar fi autosuspendat din funcţie, desemnându-şi un înlocuitor. Asta pentru a ieşi din incompatibilitatea în care se afla.
Petru Alexe spune că Viorel Mînzu ar fi trebuit, conform Cartei Universitare, să ceară Senatului să constate şi să aprobe autosuspendarea, după care acelaşi Senat ar fi trebuit să aleagă un înlocuitor.
"Domnul Mînzu a procedat complet greşit. A informat Senatul că se autosuspendă şi că o desemnează pe Mirela Praisler (n.r. - prorector în funcţie) să conducă acest organism până când îi va expira mandatul de rector. A încălcat astfel articolul 46 din Carta Universitară care spune că Senatul hotărăşte asupra suspendărilor din funcţii la orice nivel", ne-a explicat Petru Alexe.
Aceste acuzaţii vin după ce Petru Alexe i-ar fi reproşat lui Viorel Mînzu că ar fi votat la alegerea preşedintelui Senatului, deşi în regulament se spune că au drept de vot toţi membrii Senatului cu excepţia rectorului. Viorel Mînzu s-a apărat atunci şi a spus că regulamentul face referire la viitorul rector, nu la actualul care mai are doar câteva săptămâni de mandat.
Petru Alexe este hotărât să arate aceste nereguli şi Ministrului Educaţiei.
Rectorul în funcţie nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.