Mamei mele, Maria Claudia, pentru discreta complicitate Cît despre scările de asalt, mă refer la lungimea lor, dimensiunea cerută este foarte uşor de fixat, dacă un zid are zece picioare înălţime, scările trebuie să depăşească douăsprezece picioare. Cît despre situaţia dintre baza scării şi aceea a zidului, pentru a fi în concordanţă cu numărul oamenilor care urcă, ea trebuie să fie egală cu jumătatea înălţimii scării. Dacă este mai mare, greutatea oamenilor suiţi pe scară o va rupe cu uşurinţă; dimpotrivă, prea drept aşezată, oamenii riscă să se prăbuşească… Polybios, Istorii II, Cartea IX-a, p. 78, E.Ş.E., Buc., 1988. Suisem repede, mai repede ca de obicei, să nu întîrzii. Acasă, spaţiul era ordonat de măsuri ce nu-mi permiteau alternative; numai afară totul părea întîmplător, raportat la regulile clare, punctual justificate şi niciodată puse în discuţie; ar fi fost inutilă orice încercare, lipsindu-mi motivaţii plauzibile, dar şi cu dificultăţi majore, în cazul că m-aş fi sustras acestora prin refuz, astfel că evitam să-mi manifest îndoielile faţă de valoarea şi utilitatea rigorilor impuse. Întrezărisem o ieşire, prin extinderea lor în afară, posibilitate căreia îi adăugasem reguli proprii, fără constrîngeri şi fără nevoia de justificări. Reîntoarcerea zilnică în spaţiul contestat rămăsese însă determinantă; contrastul confruntării îmi oferea întredeschideri spre alternative cu legi proprii, cărora, în timp, guvernarea le devenise indispensabilă. Cum rigorilor de acasă le lipsea geometria coerentă şi convingătoare, în măsură să prezideze ordonarea spaţiului extern, atunci întîmplător şi haotic, dar promiţător datorită virginităţii perspectivelor posibile, acesta ar fi dobîndit destul de curînd propria sa geometrie. Spaţiul casei se menţinea suspendat între două perechi de virgule şi funcţiona cu pondere fictivă, necesară echilibrului, printr-un fel de contr