Zanu-PF, partidul preşedintelui din Zimbabwe, Robert Mugabe, l-a descris pe fostul conducător al Coreei de Nord, Kim Jong-il, drept un "om minunat", scrie Daily Mail.
Liderul nord-coreean, decedat sâmbătă, a fost implicat în antrenarea şi echiparea unui grup paramilitar din ţara africană, la începutul anilor '80, notează sursa.
Mugabe i-a cerut, atunci, ajutorul lui Kim Jong-il, pentru a antrena cea de-a Cincea Brigadă, responsabilă pentru moartea a 20.000 de oameni, într-o operaţiune numită "Gukurahundi" (în traducere, "primele ploi care spală pleava") şi clasificată drept genocid.
Daily Mail scrie că fostul şef de stat din Coreea de Nord a jucat un "rol esenţial" în formarea unităţii speciale, care funcţiona în afara armatei.
Didymus Mutasa, secretarul partidului Zanu-PF şi unul dintre cei mai apropiaţi oameni ai preşedintelui Mugabe, a declarat că îi este "recunoscător" lui Kim Jong-il.
"Nu a fost un dictator. A fost un lider popular, ales de poporul său. Robert Mugabe şi partidul Zanu-PF nu au de ce să se simtă ruşinaţi că sunt asociaţi cu Kim Jong-il, a fost un om minunat", a declarat Mutasa.
AFLĂ MAI JOS TOTUL DESPRE DECESUL LUI KIM JONG-IL.
Reprezentanţii armatei nord-coreene plâng în hohote, după dispariţia conducătorului lor
Kim Jong Un (încercuit), alături de tatăl său (în faţă) şi de familie, într-un supermarket din Phenian
Totuşi, Methusell Moyo, purtătorul de cuvânt al partidului Zapu, care a suferit cel mai mult din cauza genocidului de la începutul anilor '80, a declarat că formaţiunea sa "nu are altă opţiune decât să salute" decesul dictatorului nord-coreean.
"Nu vom plânge cu lacrimi de crocodil pentru cel care a antrenat trupele Gukurahundi. Singura problemă legată de moartea sa este că s-a petrecut înainte ca el să poată fi tras la răspundere pentru faptele sale. Dar nu ne pare rău