Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluția unei dive: Mihaela Rădulescu, înarmată în decembrie 89

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 22 decembrie 2011 ·

O ediție specială a revistei National Geographic România, dedicată evenimentelor din decembrie 1989, conține două fotografii ale cunoscutei prezentatoare TV, în timpul revoltelor. Sursa: National Geographic Romania

1 /.

"În după amiaza zilei de 22 decembrie, au fost distribuite civililor numeroase arme şi mari cantităţi de muniţie de către statul major al gărzilor patriotice.

Foarte probabil şi tirurile dezlănţuite de astfel de trăgători amatori au făcut multe victime. Anchetarea unor astfel de situaţii este îngreunată şi de faptul că evidenţele cu distribuirea armamentului au fost distruse", scrie, in editia speciala National Geographic.

Mihaela Radulescu a declarat, pentru ziarul Ring, ca ea este in acele fotografii:

,,Da, sunt şi în această poză (...) Pistolul, căci bănuiesc că vă interesează cel mai mult, e un TT rusesc, pe care l-am primit « obligat-forţat» la intrarea în CC. Măcar eu aveam habar de utilizarea unei arme, făceam tir pe vremea aceea, la Poligonul Tunari. N-am tras nici un foc. Aşa cum l-am primit (adică încărcat), aşa l-am predat, aproape rugându-mă de unii să-mi ia arma (nu voiam să plec cu ea acasă, aşa cum, din păcate, au făcut destui atunci). Nu m-am luat niciodată în serios în rol de « revoluţionară», nu mi-am cerut drepturi, nu am fost activă în nicio organizaţie de profil. Aveam 20 de ani şi trăiam o aventură... pe viaţă şi pe moarte, cu mintea (şi freza) de atunci".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aaron Boupendza, fostul jucător al Rapidului, a murit

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
, între septembrie 2024 și ianuarie 2025 jucător la București, a murit. Gabonezul avea 28 de ani. A jucat cel mai recent în urmă cu 4 zile, pe 12 aprilie

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România, găsite incompatibile de către ANI/ Acestea aveau simultan şi alte funcţii, contrar legii

News.ro acum o ora
Şase persoane cu funcţii de conducere în ministere, poliţie, spitale sau alte instituţii publice din România au fost găsite incompatibile de către Agenţia Naţională de Integritate. potrivit ANI, cei şase îndeplineau simultan şi alte funcţii, cum ar

Războiul tarifelor: Poşta din Hong Kong suspendă trimiterea de colete către SUA

Mediafax acum 4 ore
Hong Kong Post a anunţat miercuri, 16 aprilie, că suspendă livrările de colete către Statele Unite ale Americii, ca răspuns la majorările tarifare „intimidatoare” ale preşedintelui american Donald Trump. Într-un comunicat, Poşta a explicat că va înc

În mai se deschide circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești

Mediafax acum 50 minute
Circulația pe autostrada Curtea de Argeș-Pitești se deschide în luna mai, a anunțat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Ministrul Transportruilor a făcut anunțul pe TikTok. „În luna mai circulăm și de la Curtea de Argeș la Pitești p

Registrul Auto Român, avertisment asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet: Nu vă lăsaţi „seduşi” de poveşti imaginare şi dezinformări! Verificaţi!

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Registrului Auto Român avertizează asupra unor informaţii false din domeniul rutier, promovate pe internet, care vehiculează „modificări bombă” ale legislaţiei din domeniul rutier, mituri despre maşini sau fenomene închipuite care au

Cristian Tudor Popescu, reacție vehementă după anunțul CNSAS privind declarația scrisă dată de Crin Antonescu la Securitate. „O mizerie”

HotNews acum 3 ore
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a criticat marți seara, într-o intervenție la B1 TV lansarea unei „știri” despre Crin Antonescu privind declarația dată la Securitate în legătură cu un prieten, pe care o consideră lipsită de fundament. „Acest f*ck

Joe Biden îi dă replica lui Donald Trump în primul său discurs ca fost președinte: „Atât de multă distrugere”

Libertatea acum 3 ore
Fostul președinte SUA, Joe Biden a răspuns atacurilor lui Donald Trump, în primul său discurs de când a plecat de la Casa Albă, relatează AFP.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1148: Atac rusesc „masiv” la Odesa la o zi după vizita-supriză a șefului NATO

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vizitat orașul Odesa din sudul Ucrainei împreună cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a declarat sprijin „neclintit” pentru Ucraina în urma unui atac rusesc asupra orașului Sumî, care a ucis 35 de

Ilie Bolojan a retrimis în Parlament la reexaminare legea privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale

Gandul acum o ora
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale (PL-x nr. 4/2025), a fost transmisă de către Parlament pe 9 aprilie către președintele Ilie Bolojan. Dup

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/28°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

10°/28°
joi

12°/25°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/25°
joi

14°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/20°