„Doamne, cât o să mai minţi

Copilaşii prin părinţi?

Doamne, cât o să mai ţii

Ucigaşii de copii?"

.... versurile aparţin unui poet anonim al acelor zile din Decembrie 1989 şi omagiază memoria celor care au fost împuşcaţi în revoluţie pentru libertate. Pentru cei peste 1.000 de morţi, peste 3.000 de răniţi, copii şi tineri speriaţi, oameni debusolaţi, morţi arşi la crematoriu, gropi comune, martiriul început atunci nu s-a sfârşit nici astăzi!

Pentru alţi 14.000 oficiali şi mai ales pentru cele câteva mii deveniţi din oameni fără ocupaţie brusc revoluţionari, minciuna continuă şi astăzi.

Am spus-o ori de câte ori am avut ocazia că am tot respectul pentru adevăraţii eroi ai Revoluţiei române, nu şi pentru speculanţi, pentru îmbuibaţi, pentru leprele care au îmbrăcat haina de revoluţionar pentru beneficii sau pentru cei care vindeau şi cumpărau legitimaţii care atestau sângele vărsat în pahar, la crâşma din colţ.

Eram încă un copil în decembrie 1989, însă nu într-atât de naiv să nu pricep ce auzeam discutându-se pe la colţuri de către vecinii mei, care în primele zile ale revoltei populare nici măcar nu se aflau în oraş, ci erau bine mersi prin staţiuni balneo, cum era pe atunci, la relaxare... Când s-au întocmit însă primele tabele provizorii cu revoluţionarii Constanţei, numele lor tronau cu o nesimţire fără margini alături de ale celor care au fost în stradă. Asta aveam s-o descopăr mai târziu, când meseria mi-a purtat paşii fără voia-mi pe urma acestor profitori ai tranziţiei.

Nu sunt eu în măsură să stabilesc cât de revoluţionară a fost revoluţia de la Constanţa, las acest privilegiu istoricilor şi monografilor. Ca simplu cetăţean plătitor până anul acesta şi al indemnizaţiilor de revoluţionar/luptător/urmaş al evenimentelor din decembrie 1989, am însă dreptul să mă revolt în faţa celor care, crezând că libertatea le pe