Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile în Paradis (Sueddeutsche Zeitung)

Publicat in rfi, joi 22 decembrie 2011 ·

Este o acţiune de urgenţă: BCE a pus la dispoziţia băncilor europene o linie de credit nelimitată în sumă, dar limitată în timp. Mişcarea le va asigura supravieţuirea, având în vedere că instituţiile financiare sunt dependente de împrumuturi.

O cură de dezintoxicare s-ar dovedi foarte dureroasă, mai ales că ea ar presupune nu mai puţin găsirea unei rezolvări la criza datoriilor. Aşadar, ce se întâmplă?! Drept recompensă că au administrat atât de responsabil banii în ultimii ani, băncile primesc din nou câţi bani au ele chef. Altfel, nu-i aşa, suntem cu toţii ameninţaţi de un colaps al sistemului financiar.

Banca Centrală Europeană nu numai că a înregistrat o premieră, ci şi un record: a împrumutat într-o singură zi 489 de miliarde de euro! Acestea sunt momentele în care vedem cu toţii cât de multă putere au bancherii de fapt. Ei pot inventa bani din nimic şi pot ignora orice regulă sau lege. De ce? Pentru că altfel există ameninţarea inflaţiei. Numai că acest risc nu există încă. Pentru că băncile nu pun banii în circulaţie, ci îi ţin pentru vremuri grele. Creditarea este ca şi inexistentă. În schimb, pericolul unui colaps bancar generalizat este real, el este mai mare decât în 2008. Acesta este singurul motiv pentru care mişcarea BCE este justificată, dar ea trebuie însoţită de o altă măsură mult mai importantă: găsirea unei soluţii definitive la criza datoriilor.

The Guardian: Bradley Manning va fi consemnat mai bine în istorie

Persoana care poate a inspirat toate revoltele şi revoluţiile acestui an se află acum în faţa unui tribunal şi este ameninţat cu închisoarea pe viaţă. Bradley Manning este acel militar american, care i-a oferit platformei WikiLeaks muniţia pentru dezvăluirile care au zguduit lumea. Este vorba de documente militare despre operaţiunile din Afganistan, despre jurnalele de război din Irak şi, cel mai impor

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbalista Cristina Neagu va fi decorată cu Ordinul Național „Steaua României”

Adevarul acum 33 minute
Cristina Neagu, una dintre cele mai mari handbaliste ale tuturor timpurilor, va primi cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”.

Erdogan spune că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri Ucraina-Rusia: „Vor continua la Istanbul de acolo de unde au rămas”

HotNews acum o ora
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat duminică omologului său francez Emmanuel Macron și omologului său rus Vladimir Putin că țara sa este pregătită să găzduiască negocieri în vederea obținerii unei păci durabile în Ucraina, transmite V

„Gata cu războiul”. În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la pace în Ucraina și Gaza

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la „marile puteri ale lumii” să oprească războiul, în primul său mesaj duminical ca Suveran Pontif, rostit de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, transmit agențiile AFP și Reuters. În fața unei mulțimi de zeci de m

AUR a depus o SESIZARE penală împotriva jurnalistului Vlad Petreanu şi a deputatului USR Iulian Lorincz

Gandul acum 46 minute
Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat că a depus duminică, 11 mai 2025, o sesizare penală la DIICOT împotriva jurnalistului Vlad Petreanu și a deputatului USR, Iulian Lorincz, pentru că cei doi au distribuit pe Facebook un tabel denumit „Politic

Posibile noi sancțiuni pentru Rusia dacă Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina

Ziua Constanta acum 33 minute
Dacă președintele rus Vladimir Putin nu va consimți la o încetare a focului în Ucraina, va trebui să mergem mai departe cu sancțiunile și să vizăm sectoarele financiar și petrolier, a declarat duminică șeful diplomației franceze, relatează AFP. „Cee

Video Garry Kasparov, îndemn la vot pentru români. „Dacă nu votezi, poţi să ajungi ca în Rusia sau China”

Adevarul acum o ora
Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov a lansat un apel la vot, afirmând că dacă nu votezi poţi ajunge ca în Rusia sau China, unde votul cetăţenilor este irelevant.

Vreme deosebit de rece pentru această perioadă. Prognoza meteo 11 – 18 mai

Botosani News acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit specialiştilor, vremea continuă să fie rece pentru această perioadă din calendar. Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zi

Gigi Becali: „Poate să plece doar Edjouma, poate fac un schimb cu Rapid” » Ce a spus Victor Angelescu după propunerea patronului FCSB

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Gigi Becali a declarat că Dan Șucu, patronul celor de la , l-a sunat în urmă cu un an și jumătate în legătură cu transferul lui Malcolm la gruparea din Giulești. Patronul de la este dispus să-l cedeze acum pe mijlocaș, dar Victor Angelescu, acționar

LIVE ORA 18:30 Liverpool - Arsenal, derby în runda 36 din Premier League » Echipele probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Liverpool și Arsenal se întâlnesc de la 18:30, în runda 36 din Premier League. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2. Liverpool Antrenor Arsenal Antrenor

Mesajul Simonei Halep, la 3 luni după retragerea din tenis: „Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el”

Libertatea acum 3 ore
Simona Halep a transmis, duminică, 11 mai, într-o postare pe rețelele de socializare, că tenisul a fost pentru ea un mentor, un confident și un prieten apropiat, însă simte că a sosit momentul să descopere cine este dincolo de terenul de joc.

Vremea

București
acum

19°
dum.

7°/20°
lun.

8°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

4°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
dum.

6°/18°
lun.

1°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°