Copiii Americii se ascundeau sub bănci, în filmele propagandistice ale anilor "50, pentru a se apăra în faţa unui atac atomic din partea Uniunii Sovietice. Până acum, raţiunea a prevalat.

De la începutul crizei financiare globale ne ameninţă şi alte arme de dis-trugere în masă. Într-o emisiune Bloomberg din octombrie 2008, Warren Buffet a numit instrumentele derivate "arme financiare de distrugere în masă". Din păcate, "Oracolul din Omaha" s-a grăbit cu această definiţie şi nu a mers mai departe pe drumul cauzalităţii.

Proliferarea derivatelor financiare, a căror valoare noţională a depăşit 700 de trilioane de dolari la mijlocul anului, nu a fost posibilă fără politicile monetare promovate de băncile centrale, mai ales în ultimii 40 de ani.

După cum scrie Doug French, preşedintele Institutului Ludwig von Mises, "prin dictarea dobânzilor cheie, bancherii centrali moderni sunt priviţi ca nişte alchimişti moderni, capabili să transforme sărăcia în pros-peritate prin scăderea dobânzilor".

Această manipulare a dobânzilor, pe fondul ruperii oricărei legături între natura economică a banilor şi reprezentarea lor actuală, la care se adaugă scăparea de sub control a unui sis-tem financiar bazat pe rezerve fracţionare, a transformat băncile centrale "moderne" în armele supreme de distrugere în masă ale omenirii.

Banii au reprezentat totdeauna o parte centrală a contractului social şi au fost, poate, cel mai important factor al dezvoltării omenirii, pentru că au permis diviziunea muncii şi schimbul liber. În "Teoria banilor şi creditului", Ludwig von Mises a explicat natura şi valoarea banilor, iar prin teorema regresiei a arătat cum au ajuns anumite mărfuri să îndeplinească acest rol.

Pe lângă funcţia lor ca mijloc de schimb, banii reprezintă şi un mijloc de stocare a valorii, iar din acest punct de vedere permit creşterea bunăstării prin ca