Se putea purta geacă scurtă de piele în Bucureşti: meteorologii anunţaseră pentru ziua de 21 februarie 1990 o temperatură maximă de 15 grade Celsius, cer senin şi vînt slab. Majoritatea spectatorilor au venit totuşi în hainele gri de la Revoluţie şi de la cozile dinainte. Încă nu se întunecase, înăuntru erupeau chitări, un şuvoi gri curgea spre Sala Polivalentă şi era cel mai viu peisaj cenuşiu care se poate închipui. Copiii Revoluţiei primeau în dar trei formaţii britanice de rock: Jesus Jones, Skin Games şi Crazyhead. Nu erau nici Pink Floyd, nici Rolling Stones, dar prea puţin mai conta: să fie străini şi să cînte.

„Multe alte formaţii au fost efectiv «geloase» pe cele care au fost luate în acest turneu de binefacere”, avea să scrie pe 24 februarie cotidianul „Tineretul Liber”, înainte de a face un rezumat al acelei paşnice ciocniri între civilizaţii. Articolul era împănat de critici la adresa unui public neştiutor de muzică, prea reticent. În aceeaşi mulţime, ziariştii britanici văzuseră doar extaz, electricitate, înălţare. În România era deja democraţie, deci putem presupune că toată lumea avea dreptate.

După două decenii în care Capitala României i-a primit pe cei de la Metallica, Iron Maiden sau AC/DC, am încercat să recompunem - din mărturii ale celor din culise, de pe scenă şi din public, din articole la cald şi înregistrări - fotografia primelor zile de rock în libertate. O altfel de întoarcere la inocenţă, cum ar veni. Turneul „British Rock for Romania”, organizat de British Council cu ajutorul Biroului de Turism pentru Tineret (BTT) şi al Societăţii Muzicale „Metronom”, a inclus oraşele Timişoara (19 februarie), Bucureşti (21 şi 22 februarie) şi Braşov (23 februarie). Alături de britanici au fost Compact B, Holograf, Iris şi solista Păuniţa Ionescu. Patru zile de rock pentru România.

Înainte de toate, a fost o întrebare pusă lui Andrei