Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ritualuri de Craciun inedite, din intreaga lume

Publicat in Ziare.com, joi 22 decembrie 2011 ·

Traditiile de Craciun variaza de la tara la tara, fiecare in parte avand frumusetea sa. Unele dintre ele, insa, sunt de-a dreptul inedite si aproape ca nu mai au nicio legatura cu sarbatoarea in sine.

Daca ti se pare ca obiceiurile neamului tau sunt ciudate, iata care sunt traditiile altor popoare pentru aceasta perioada a anului, conform Business Insider:

In Australia este vara in ziua de Craciun, fiind intre 20 si 29 de grade Celsius. Asa ca Mos Craciun se distreaza facand surfing.

In Austria, decembrie este luna momentelor festive, dar si a sperieturilor. Tinerii merg imbracati precum Krampus, un demon cu coarne, care vine alaturi de Nikolaus, o versiune a lui Mos Craciun.

In Cehia, femeile pun o ramura de cires in apa, iar daca ea infloreste, se vor marita in anul ce urmeaza. Asta se intampla pe 4 decembrie si florile trebuie sa se iveasca pana de Craciun.

In Danemarca, toate familiile lasa cate un bol cu budinca de orez pentru elful Nisse. Daca el nu primeste rasfatul, cadourile vor fi furate inainte sa se trezeasca copiii.

In Franta, copiii isi pun pantofii in fata semineului inainte sa mearga la culcare si spera ca Pere Noel, Mosul din Franta, sa le puna cadouri. El mai agata si mici jucarii si bomboane in brad.

In Marea Britanie, copiii isi scriu scrisorile pe hartie si le arunca in semineu, sperand ca vantul le va duce la Polul Nord. Daca se face focul inainte ca scrisoarea sa fie luata de curent, cei mici trebuie sa le rescrie.

In India, cei care sarbatoresc Craciunul impodobesc un mango sau un bananier in loc de brad, iar unele persoane isi decoreaza casa cu frunze de mango.

In Oaxaca, Mexic, cand oamenii sparg farfurii inseamna ca anul nou este aproape. I

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°