Unul dintre subiectele care fascineaza lumea stiintifica este modul in care stelele, uzinele care au creat si creeaza in continuare materia complexa a Universului, isi sfarsesc existenta.

Pentru unele dintre ele, cele de dimensiuni mici sau mijlocii, sfarsitul inseamna o trecere intr-o stare marcata de pierderea aproape completa a luminozitatii si incetarea cvasitotala a reactiilor interne. Pentru cele de mari dimensiuni, sfarsitul este spectaculos si tragic, marcat de explozii grandioase. Aparent tragic, acest sfarsit poarta insa in el germenii creatiei. Atomii de baza ai vietii cum ar fi cei de carbon, oxigen, sau fier, pot lua nastere doar in furnalele cosmice ale unei asemenea stele muribunde. Expresia poetica ”suntem cu totii praf de stele” are, in acest sens, un spectaculos fundament stiintific.

Indraznesc sa cred ca, pentru marea majoritate a romanilor, Revolutia inceputa la Timisoara a fost asemenea unei stele care s-a nascut in acele zile si a adus lumina in bezna anilor de comunism. A fost acea lumina stralucitoare care a concentrat in ea sperantele si idealurile unei generatii. Ceea ce s-a intamplat dupa acest inceput, a fost cel mai probabil un amestec de revolutie, manipulare si jocuri de culise. Dar cred cu tarie ca inceputul a fost cu adevarat o Revolutie, nascuta nu din vreo manipulare obscura, ci din dorinta primordiala de libertate a fiintei umane.

La 22 de ani dupa acele evenimente istorice, ceea ce se intampla este trist si dramatic in acelasi timp. Traim intr-o tara in care chiar idealurile revolutiei, libertatea si democratia, au ajuns sa fie din nou in pericol. O tara care a ajuns sa-si bata joc de eroii ei adevarati, inventand in acelasi timp o armata de personaje care mai de care mai penibile, erijate in false repere ale luptei anticomuniste. O tara in care o adunatura de nesimtiti si tupeisti este in stare sa sustina, i