Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Csuzi Istvan: Navetiştii circulă fără bilet pe tramvaiele şi autobuzele OTL

Publicat in Bihoreanul, joi 22 decembrie 2011 ·

Directorul OTL Csuzi Istvan a declarat, joi, că potrivit statisticilor cele mai multe persoane prinse fără bilet sau abonament de controlori sunt din judeţ. "Spre exemplu în perioada 1-26 noiembrie 2011 s-au înregistrat în total 93 de contravenţii, din care doar 31 au fost date unor locuitori ai Oradiei. Navetiştii sunt cei care circulă fără bilet şi provoacă pagubă", a declarat directorul OTL.

Deşi nu i-a menţionat numele, Csuzi a făcut referire şi la remarca lui Radu Ţîrle, care, în şedinţa Consiliului Judeţean de marţi, a susţinut HCJ-ul de înmulţire a staţiilor de îmbarcare-debarcare din oraş, spunând că astfel navetiştii nu vor mai fi nevoiţi să plătească bilete şi la OTL. "Am citit în presă că "săracii navetişti mai trebuie să-şi cumpere şi bilet în Oradea". Păi, dacă eu mă duc într-o localitate respect regulamentele de acolo", a afirmat Csuzi.

Tot referitor la staţiile din oraş, directorul a adăugat că, deşi în luna octombrie Consiliul Local a stabilit 10 staţii fixe în oraş pentru operatorii judeţeni, aceştia nu au făcut cereri pentru a putea opri legal în ele.

"Un operator judeţean poate opri în autogările speciale şi în staţiile de urcare-coborâre nominalizate şi aprobate de Consiliul Local, dar şi pe licenţa de transport. Din octombrie, de când Primăria a votat Hotărârea referitoare la aceste staţii, niciunul dintre operatori nu şi-a depus o cerere în acest sens", a spus directorul OTL.

În cadrul conferinţei de presă, Csuzi Istvan a declarat că OTL nu-şi doreşte un monopol al transportului public, ci îşi propune să "integreze şi operatorii din Zona Metropolitană într-un plan de transport care să poată lupta împotriva piraţilor". "Am început discuţii cu operatorii şi ei au înţeles că nu ne dorim monopolul. Totuşi sunt anumite reţineri dictate pe linie politică", a adăugat acesta.

În şedinţa de Consiliu Judeţean de joi, proiectu

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°