Reprezentanţii proiectului “Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană 2020″ au prezentat joi stadiul acestuia şi rezultatele unui sondaj desfăşurat în perioada 19 – 20 decembrie privind gradul de cunoaştere al acestei iniţiative în rândul albaiulienilor. La întâlnire au participat Florin Roman, preşedintele Comitetului de iniţiativă al proiectului – Radu Todoran şi purtătorul de cuvânt – Cornel Comşa.
Purtătorul de cuvânt al Comitetului de iniţiativă, Cornel Comşa a prezentat unul dintre motivele realizării sondajului: „Pentru că nu putem să funcţionăm doar din lună în lună şi cu intermitenţe, noi am gândit că oamenii care sunt la această masă şi cei care sunt membri ai Comitetului de iniţiativă trebuie să înţeleagă ce doreşte Alba Iulia de la acest proiect”.
Potrivit sondajului realizat de Agenţia de Rating Politic, prin 900 de interviuri realizate telefonic, cu asistenţă computerizată, 76,5% dintre repondenţi au auzit de proiectul “Alba Iulia – Capitală Culturală Europeană (CCE) în 2020″. De asemenea, 83,8% consideră că proiectul reprezintă o prioritate pentru dezvoltarea municipiului.
O a treia întrebare inclusă în sondaj a privit motivaţiile pe care iniţiatorii proiectului le-ar avea pentru susţinerea acestuia. Dintre cei care au auzit de proiect 35,4% au răspuns că iniţiatorii susţin CCE “pentru că le pasă de oraş”, 12% – “doar pentru interese politice”, “şi una şi alta” – 47,4%, “alt motiv” – 0,4% şi nu au putut comenta 4,9%.
În ceea ce priveşte discuţia privind eventuale implicaţii politice ale proiectului, preşedintele interimar al Comitetului de iniţiativă, Radu Todoran, a spus că “proiectul cu cât este mai dezbătut, cu atât este mai popular. Din păcate, începe să prindă o tentă ușor politică, ceea ce nu e bine. Noi nu vrem ca lumea să spună că doar anumite partide politice să facă aceste lucruri. Noi suntem de acord ca primăria să p