Se extind în ţară, dar închid un punct din Timiş. Reprezentanţii Real Hypermarket au anunţat încetarea activităţii magazinului de pe Aleea Ghirodei, începând cu luna martie, 2012.
Locaţia pare a fi principalul motiv pentru care, conducerea Real Hypermarket România a anunţat închiderea magazinului din comuna Ghiroda. "Decizia de a închide magazinul din comuna Ghiroda este datorată situării magazinului într-o locaţie ale cărei planuri iniţiale de dezvoltare nu s-au materializat", anunţă reprezentanţii societăţii comerciale.
Moşul a trecut pe la Serviciul de Urgenţă. A adus şapte autospciale cu camere video
Angajaţii nu trebuie să îşi facă însă griji. Potrivit conducerii, aceştia au primit deja o ofertă de lucru, astfel încât vor putea munci în continuare în cadrul companiei. În acest moment se află in derulare un proces prin care li se oferă tuturor angajaţilor magazinului Ghiroda un loc de muncă într-unul din cele două magazine din Timişoara sau - la cerere - în alt magazin din zonă sau din ţară.
TRADITII Ce pun banatenii pe masa de Craciun: carnati, zupa si tarie facuta din rachie si ceai negru
Începand cu data de 1 ianuarie 2012, angajaţii magazinului situat in Ghiroda vor fi aplicanţi prioritari pentru posturile vacante la nivelul întregii companii. "Vom găsi locuri de muncă potrivite pentru angajaţii noştri din real,- Ghiroda; compania a investit în dezvoltarea lor profesională şi dorim să îi păstrăm în continuare în echipa noastră", a declarat Valentin Pauna director resurse umane, real,- Hypermarket Romania.
Cine este de serviciu de Crăciun. Vezi aici programul supermarketurilor, al farmaciilor şi modificările traseelor RATT!
"Decizia de a închide un magazin nu este niciodată una uşoară, dar, dacă este imperios necesară, atunci trebuie luată. Magazinul s-a dovedit a fi amplasat într-o locaţie ale cărei planuri de dezvolta