Chiar dacă întreaga atenţie vă este concentrată pentru a pregăti plecarea în vacanţa de iarnă, nu pierdeţi din vedere asigurarea locuinţei, pentru a nu avea surprize neplăcute la întoarcere.
Măsurile pe care vi le recomandăm sunt menite în primul rând, să îi determine pe infractori să nu atenteze la proprietatea dumneavoastră, iar în al doilea rând, dacă încearcă să vă spargă locuinţa, această activitate să nu fie o reuşită.
• Evitaţi pe cât posibil, când plecaţi de acasă pentru mai multe zile, să lăsaţi casa nesupravegheată. Apelaţi la un vecin de încredere să aibă grijă de locuinţa dumneavoastră.
• Rugaţi un vecin să vă golească cutia poştala, să interpeleze persoanele necunoscute care sună la uşa dumneavoastră, să supravegheze sporadic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră.
• Este bine să limitaţi cercul persoanelor care cunosc despre plecarea dumneavoastră şi perioada de timp în care lipsiţi de acasă.
• Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi astfel de sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii.
• La plecarea de la domiciliu se închid bine toate căile de acces în locuinţă.
• Contactaţi firmele specializate în comercializarea şi montarea sistemelor de pază şi alarmare, în scopul montării în interiorul locuinţei dumneavoastră a unui sistem de alarmare performant, care deşi vi se poate părea iniţial scump, acesta îşi va dovedi eficacitatea în protecţia bunurilor;
• La intrarea în casa scărilor (la blocuri sau clădiri unde sunt mai mulţi locatari) este recomandată montarea unei instalaţii cu interfon care limitează accesul persoanelor necunoscute.
• Chiar dacă scara blocului este prevăzută cu interfon, nu lăsăţi uşa de acces deschisă si nu permiteţi accesul nici unei persoane care solicita accesul in scara blocului , chiar daca îşi