Nu sînt prea multe locuri bune în Bucureşti. Iar cînd dai de cîte unul, parcă te temi să nu se „strice“, cum s-a tot întîmplat, în ultimii 20 de ani, cu atîtea locuri sau oameni. Mănăstirea Stavropoleos din fosta „mahala a grecilor“ este, fără îndoială, în continuare, un asemenea loc bun, refăcut pe toate planurile (omenesc, în primul rînd, dar parţial şi arhitectonic sau pictural) în ultimii ani, după venirea părintelui Iustin Marchiş de la Cheia. Despre atmosfera rară de la Stavropoleos s-a scris sau s-a vorbit adesea, iar, în ciuda judecăţilor pripite, a unor intransigenţe şi logici prea mundane, în toţi aceşti ani complicaţi, locul nu s-a „stricat“ pe cel mai important plan, acela al încrederii, dar nici în acelea, atît de alterate în alte biserici ortodoxe, al respectării canonului sau al bunului-gust. Cum s-a mai spus, dacă mergi la Stavropoleos o dată, cu greu vei mai putea frecventa alt loc, vreo biserică termopanată, cu flori de plastic la intrarea în altar, cu aranjamente rococo şi cu un eventual ritual monden, întrerupt de pupături şi de ultimele bîrfe. La Stavropoleos lucrurile sînt simultan mai simple şi mai aspre. Probabil nu întîmplător, pe mama întemeietorului acestui loc bun, ieromonahul epirot Ioanichie, o chema (deşi în greceşte) Aspra.
DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O CasandrăSe ştie puţin despre colecţia de icoane şi vechi obiecte de cult sau despre impresionanta bibliotecă de la Stavropoleos, şi încă mai puţin despre ocazionala şi selectiva editare de carte. În 2007, părintele Marchiş a publicat o cuprinzătoare monografie a aşezămîntului, cu istoricul acestuia şi devenirea lui. Recent, această veritabilă instituţie de cultură a editat, împreună cu Editura Deisis din Sibiu (condusă de Ioan Ică jr.), un volum de eseuri şi studii intitulat Arhangheli şi îngeri, dedicat, desigur, arhanghelilor