Pe sfârşit de an, Ministerul Sănătăţii lansează un proiect de reforma radicala a sistemul de sănătate. Preşedintele Băsescu este principalul susţinător al unei reforme care riscă să falimenteze spitalele precum industria românească, să conducă la creşteri masive de preţuri , la monopoluri regionale, la situaţii disperate în care bolnavii nu îşi permit tratamentul, la politizarea şi mai agresivă a managementului spitalelor, la privarea comunităţilor sărace de accesul la spitale.

Dezbaterile asupra acestui proiect vor începe zilele următoare printre sarmale şi artificii. Deşi preşedintele a declarat recent că doreşte un proces normal de dezbateri (mulţumim), reforma în sănătate poate fi încă una din asumările de răspundere ale acestui guvern. Cum pot concura în mod credibil fostele spitale de stat, subfinanţate cronic, cu datorii şi cu mari nevoi de investiţii cu spitale private noi? Aruncăm spitalele de stat într-o competiţie în care pleacă cu un handicap, din care vor iesi ciugulite şi vândute la bucată ca industria românească? Firmele de asigurări şi spitalele pot funcţiona foarte usor în reţele. Cine va împiedica formarea unor monopoluri regionale care vor duce la creşteri exorbitante de preţuri? Experienţa Olandei – tara care a introdus un sistem similar in 2006-arată că preţurile pachetelor de asigurări au crescut cu 41% în doar cinci ani de la introducerea sistemului (sursa). Cine va opri creşterea rapidă a costului sănătăţii în România? Guvernul olandez încearcă acum să limiteze prin lege creşterile costurilor. Cu cât se pot aştepta românii să coste sănătatea mai mult peste doi-trei ani? Cum se vor descurca pacienţii săraci care nu îşi vor permite să plătească asigurări complementare sau să plătească din buzunar intervenţii care nu sunt prevăzute în pachetul minim de servicii medicale? Cât ne va costa acest nou nivel de intermediere introdus de asigur