Nu scriu aceste rânduri pentru a mă lauda, nici pentru a-mi satisface un ego orgolios. Este normal ca audienţa de care s-a bucurat articolul meu “ Scrisoare deschisă poporului român” să îmi facă plăcere, nu aş mai fi om dacă nu aş rezona la o asemenea constatare, dar nu despre asta vreau sa scriu acum.

Ce simt eu personal este mai puţin important. Important este cum au reacţionat cititorii, dar mai ales faptul că au reacţionat. La numai 48 de ore de la apariţie pe Ziua Veche articolul adunase 1200 de like-uri, peste 4700 de vizualizări, 100 de comentarii. În plus a fost preluat de 6 ziare şi 5 bloguri cu comentarii si puncte de vedere care diferă, de la aprobări la riposte negative, unele argumentate, altele pur si simplu de dragul de a se evidenţia cu ceva. Şi bomba continuă să sară, ca să parafrazez un banc de pe vremea lui Ceauşescu.

Ceea ce este important, peste numărul sau natura comentariilor este interesul pe care subiectul l-a stârnit. Nu pot să nu salut acest interes, care arată că totuşi românilor le pasă, că nu toţi dorm, că mulţi sunt chiar dornici să se facă ceva nu numai să ne lamentăm şi să scriem articole. De acord, acest articol s-a dorit un îndemn la atitudine. Nu puţini sunt cei care au spus în comentariile lor că nu e suficient să vorbim, trebuie să şi facem ceva. Sunt de acord, numai că din păcate aşa cum spuneam în mai multe rânduri, se pare că lipseşte văcuţa Milka, cea care să împingă românii să îşi dea mâna. Lipseşte persoana, personalitatea care să întrunească sufragiul celor nemulţumiţi de actuala stare de fapt, personalitatea care să reprezinte în primul rând autoritatea unei conştiinţe curate, a unui trecut curat, incoruptibilul şi neşantajabilul, care să coaguleze aceşti oameni şi să le ofere siguranţa unui lider care nu le va trăda aşteptările şi idealurile.

Suntem în Decembrie, au trecut 22 de ani de când a