Ambasadorul Turciei la Paris, Tahsin Burcuoglu, a părăsit Franţa în această dimineaţă, la o zi de la îngheţarea de către Ankara a cooperării politice şi militare cu Parisul, a anunţat purtătorul de cuvânt al reprezentanţei diplomatice turce, Engin Solakoglu. Sursa: REUTERS
UPDATE 1. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat Franța că a comis un genocid în Algeria, transmite ”Le Figaro”.
”Se estimează că 15% din populația algeriană a fost ucisă începând din 1945. Este vorba de un genocid”, a declarat șeful guvernului de la Ankara.
”Ambasadorul a revenit pentru consultări. El şi familia lui vor ajunge în Turcia după-amiază”, a declarat Engin Solakoglu. Decizia autorităților de la Ankara vine ca urmare a adoptării, de către Adunarea Naţională a Franţei, a unei legi ce pedeseşte negarea genocidului armean.
Deputaţii francezi au aprobat ieri proiectul de lege privind transformarea în infracţiune a negării genocidurilor, între care cel asupra armenilor în 1915, în pofida avertismentelor şi indignării manifestate de Turcia şi prezenţei a mii de manifestanţi în jurul sediului Adunării Naţionale.
Textul, care prevede condamnarea la un an închisoare şi la plata unei amenzi de 45.000 de euro pentru orice negare publică a unui genocid recunoscut de lege, urmează să fie prezentat Senatului francez la o dată ce nu a fost încă stabilită.
Armenii susțin că 1,5 milioane de oameni au căzut victime ale genocidului armean, în perioada 1915-1917. Ankara admite că până la 500.000 de armeni şi-au pierdut viaţa în cursul confruntărilor şi al deportărilor forţate spre Irak, Siria şi Liban, foste provincii otomane, negând însă orice intenţie turcă de exterminare a armenilor.