Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După cea legislativă, în Ungaria a început şi "revoluţia culturală"

Publicat in Adevarul, vineri 23 decembrie 2011 ·

Noua Constituţie ungară, care va intra în vigoare la 1 ianuarie, dă guvernului puteri sporite asupra celorlalte puteri ale statului. În completare, partidele guvernamentale Fidesz şi Jobbik au lansat şi "revoluţia culturală", împotriva culturii de stânga şi liberale. Revoluţia legislativă a premierului Orban continuă neabătută. Toate domeniile sunt reglementate, toţi opozanţii supuşi. Micul Partid verde de opoziţie LMP organizează astăzi, la Budapesta, un marş de protest faţă de „sfârşitului democraţiei” din Ungaria. Recent, postul de radio Klubradio, critic la adresa guvernului Orban, şi-a pierdut frecvenţa, care nu i-a mai fost prelungită de Autoritatea pentru media, condusă de oameni numiţi de premierul Orban. Iar presa publică suferă în continuare de pe urma controlului strict al puterii. Curtea Constituţională a respins dreptul noii Autorităţi pentru media de a verifica conţinutul publicaţiilor tipărite şi online, cât şi pasajele care anulau protecţia surselor jurnalistice. Curtea a respins şi noua lege a cultelor, care schimba radical regulile referitoare la cine se poate califica pentru statutul de organizaţie religioasă, excluzând unele culte precum cel anglican sau pe cel metodist. Dar Curtea a intrat şi ea în vizorul lui Orban, care caută s-o „reformeze” acum. De la 1 ianuarie intră în vigoare noua Constituţie care va spori şi mai mult controlul majorităţii Orban asupra tuturor instituţiilor statului. Nu va mai exista o separare a puterilor, scrie Spiegel. „Verdictul Curţii Constituţionale este o ultimă tresărire a statului de drept în Ungaria, dar zilele Curţii sunt numărate. Noua constituţie va transfera prea multă putere majorităţii parlamentare şi guvernului. Cât despre Curte, mulţi judecători respectaţi vor fi trimişi la pensie mai devreme şi vor fi înlocuiţi cu aliaţi ai Fidesz”, deplânge cotidianul Sueddeutsche Zeitung. La fel, timpii de tribună

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 57 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 59 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 37 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 18 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum o ora
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°