Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficiali ai Băncii Centrale Europene iau în calcul tipărirea de bani (QE) ca răspuns la deflaţie

Publicat in Adevarul, vineri 23 decembrie 2011 ·

Voci din conducerea executivă a BCE spun că noi injecţii masive de lichidităţi în pieţe, după modelul american de“Quatitative Easing” (QE) vor trebui folosite în cazul în care deflaţia va începe să-şi facă simţite efectele în economiile celor 17 state membre ale zonei euro.

Declaraţiile au fost făcute de Lorenzo Bini Smaghi, unul dintre membrii consiliului BCE, şi reflectă de fapt schimbarea radicală pe care Banca Centrală Europeană a suferit-o în ultimii ani de criză, acceptând treptat punerea în practică a unor politici monetare tot mai puţin convenţionale.

În declaraţiile făcute pentru cotidianul Financial Times şi preluate de postul de televiziune CNBC, Lorenzo Bini a menţionat că astfel de măsuri neconvenţionale de introducere de lichidităţi în pieţe, trebuiesc folosite pentru a preveni prăbuşirea economiei europene.

Într-un interviu pentru acelaşi cotidian britanic, Mario Draghi, preşedintele BCE, nici nu a respins dar nici nu a acceptat posibilitatea utilizării injecţiilor masive de capital în pieţe după model american (QE), spunând că principalul său obiectiv este restabilirea încrederii în Europa. “Nu vom lua decizii care ar putea afecta credibilitatea Băncii Centrale Europene” a spus Draghi.

Ca răspuns la discuţiile purtate în interiorul structurilor de conducere a BCE, pe marginea oportunităţii punerii în funcţiune a tiparniţei pentru alimentarea pieţelor cu lichidităţi, Bini Smaghi s-a declarat ferm în favoarea unor astfel de politici. “Nu înţeleg aceste discuţii cu o tentă aproape mistică despre quantitative easing ” a declarat acesta, citat de CNBC, aducând în discuţie faptul că astfel de măsuri au fost déjà folosite, cu succes – a spus el –de Marea Britanie şi Statele Unite.

În prezent însă, potrivit poziţiei oficiale a BCE, în Uniune nu se întrevăd riscuri deflaţioniste, ceea ce nu impune încă folos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°