VALENTIN IACOB
Roata ingerilor
"Cu mult timp in urma, intr-o seara de Craciun, in satul Dumitresti din judetul Vrancea, s-au aratat, aievea, ingerii. Si tot satul i-a vazut!" - imi povestea intr-o seara, pe cand eram copil, bunicul meu, tatal mamei. "Cum asa, bunicule?". "Pe vremea aceea oamenii erau mai aproape de Dumnezeu, si ingerii ii vizitau si ii sfatuiau aproape in fiecare zi, coborati prin sate, din icoane si din Ceruri", imi explica el. "In anul acela vechi, se lasase o iarna grea, cu soare sticlos peste valea Ramnicului Sarat, iar dealurile si satul gemeau de troiene. Pe malul raului, cativa sateni se intorceau acasa cu lemne de la padure. Paseau cu grija, putin orbiti de lucirea zapezii. "Fartati", a strigat unul, "voi vedeti ce vad eu colo sus, pe Giurcari?". Oamenii s-au oprit, privind uimiti catre cer. Pe dealul cel mare al Giurcarilor, se ivise ceva, o vedenie blanda. Apoi vedenia s-a latit incet, peste tot satul, a acoperit cerul si soarele care sta sa asfinteasca. Era o roata uriasa, un cerc de aripi si ochi si de capete imbracate in raze de foc, stralucind binecuvantator, fara seaman... O roata uriasa de ingeri coborase peste sat. Iesiti cu mic cu mare pe ulite, oamenii priveau impietriti si smeriti roata de aure ingeresti, care se rostogolea incet, ca un abur, desirandu-se tainic, in zare. Ei, dar de atunci a trecut mult timp si povestea asta-i uitata, am aflat-o si eu cand eram copil de la tata si de la cativa batrani din satul asta in care m-am nascut", a incheiat bunicul. Dar de mine n-a scapat. "Si cand mergem si noi la Roata ingerilor, bunicule?". "Cel mai bine e tot de Craciun. Pentru ca atunci, Cerul se sfasie si ingerii inunda Pamantul, adeverind Scripturile".
Si bunicul s-a tinut de cuvant. Cand a venit iarna, ne-a luat pe mine si pe bunica si ne-a dus in Vrancea. A fost primul meu Craciun la tara si unul dintre
