Anna Luyten (n. 1963), jurnalistă şi scriitoare belgiană, a urmat cursurile facultăţior de Filosofie, Litere şi Teatru din Antwerpen şi Gent. Şi-a început cariera literară la ziarul flamand „De Morgen” în 1988; tot de atunci datează şi colaborarea cu ziarul „De Standaard” şi revista „Knack Weekend”, unde publică interviuri şi reportaje extinse, ca şi cea cu ziarele neerlandeze „NRC Handelsblad” şi „Trouw”. La invitaţia Festivalului Flandrei, unul dintre reportajele sale a fost prelucrat sub formă de libretto pentru o operă. A realizat o perioadă interviuri pentru posturile tv Canvas şi KVS şi face parte din nucleul stabil al emisiunii literare Uitgelezen („O lectură excelentă”). În prezent este profesor invitat de filosofia artei la The School of Arts din Gent şi lucrează, printre altele, la un roman non-ficţional care va apărea în 2012 la Editura De Bezige Bij din Ţările de Jos.
Anna Luyten şi Ester Naomi Pequin au petrecut o săptămînă la Bucureşti la finele lunii noiembrie, în cadrul proiectului citybooks, desfăşurat de Casa Literară De Buren, din Bruxelles, şi Asociaţia Heritage, din Bucureşti. În cadrul unei seri de lectură organizate aici, Anna a citit fragmente din reportajele sale, iar Ester cîteva poeme. Săptămîna petrecută la Bucureşti va face obiectul cîte unei proze care se va publica ulterior pe site-ul De Buren. (A.C.)
Cum ai început să lucrezi în presă?
Îmi doream de mult să fac jurnalism, pentru că, după toţi anii pe care-i petrecusem în bibliotecă, aveam ca model autori precum Zola, Ibsen sau, din literatura neerlandeză, Heijermans şi voiam să mă ocup cumva de realitatea înconjurătoare. De fapt, voiam să mă folosesc de arta narativă ca să descriu realitatea. Nu-mi propusesem să rămîn atît de mult timp în sfera jurnalistică, mai ales că la-nceput mă ocupam cu recenzii de carte sau de teatru, ceea ce mi s-a părut mereu un fel de ju