În primăvara anului 1967, Victor Eftimiu a fost pentru a patra oară oaspete al Blajului. Mai fusese în 1911, la Serbările jubiliare de la Semicentenarul Astrei, în 1922, cu ocazia unei şezători literare iniţiate de Octavian Goga şi în 1937, tot la o aniversare a Astrei – 75 de ani.

Atunci, în primăvara anului 1967, am asistat şi eu la frumoasa şi patetica evocare a unor scriitori, cu portrete literare şi secvenţe anecdotice. La un moment dat, evocându-l pe Caragiale şi prietenia lui cu Alexandru Vlahuţă, autorul Cocoşului negru a spus:

„Caragiale era oaspe de onoare al casei Vlahuţă. Când venea i se punea la dispoziţie camera, şi într-o zi a pus doamna Vlahuţă, păi bine, coane Iancule, de ce nu dai nimic la iveală, că lumea vrea să te citească, vrea să te ştie – zice cucoana. El (Caragiale n.n.) avea gestul acesta, îşi trăgea ochelarii pe nas: Cucoană, eu nu pot să scriu, numai cum spunea Eminescu, «cu perdelele lăsate şed la masa mea de brad». Eu, dacă n-am masă de brad, nu pot să scriu. Doamna Vlahuţă a luat-o ca bună. I-a luat o masă de brad, i-a instalat-o în camera oaspeţilor şi, când a venit Caragiale: ia uite, coane Iancule, – uite masa de brad, uite cerneală, hârtie, toc, te închidem aici să scrii. Bine, cucoană. L-au închis pe Caragiale acolo şi după 2-3 ore i-au bătut la uşă. Nu scrisese nimic, pe toată masa de brad era doar o picătură de cerneală şi sub ea Caragiale a scris: «Toate meseriile necurate lasă pete». Tot aşa cum era el, spirit ironic, zeflemist, – «Toate meseriile necurate lasă pete». Frază exactă! Şi atuncea, toţi scriitori care au venit în casa lui Vlahuţă au scris câte ceva sub această cugetare a lui Caragiale. Mi-aduc aminte că Şt. O. Iosif, care era din Braşov, mare poet al ţării, a scris dedesubt: «Şi soarele, că e soare, şi tot are pete». Octavian Goga a scris: «Picăturile de cerneală pe masa unui scriitor sunt ca picătu