Una dintre cele mai răspândite datini la români, din Ajunul Naşterii Domnului, denumit şi Ajunul Crăciunului, este colindatul, un ritual compus din texte ceremoniale, dansuri şi gesturi.

Începând cu noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsună de glasul colindătorilor. Costumaţi în portul tradiţional specific fiecărui loc, ei urează pe la casele gospodarilor pentru sănătate, fericire şi prosperitate în anul ce vine şi de la care primesc daruri (colindeţe) în bani sau produse: nuci, covrigi, mere, colaci etc.

Colindele se auzeau în sat şi de-a lungul celor trei zile ale Crăciunului, uneori până în seara Sfântului Vasile, iar cu steaua se umbla uneori până la Bobotează.

Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Dintre cele religioase amintim: colindele Domnului (În drum spre Vihleim, Naşterea Domnului, Vestirea Păstorilor, Închinarea Păstorilor, Pornirea Magilor după stea, Închinarea Magilor, Tăierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Răstignirea , Coborât-a de pe Cruce); colindele Sfinţilor (Colindul Crăciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion etc.). În general, capitolul teologiei creştine, cu puternice influenţe de factură populară, este preferinţa celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ‘Steaua sus răsare’, ‘În oraşul Vifleem’, sau ‘Trei crai de la Răsărit’.

Colindele profane (sau lumeşti) sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunităţii: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat şi milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurăţel etc. Primul colind, care se cântă la fiecare casă, este colindul de uşă sau de fereastră. Prin aceast colind se invocă trezirea rituală a gazdelor,