Bianca Dima are 26 de ani şi este din Râmnicu-Vâlcea. În prezent, locuieşte în Bucureşti şi este modesta mamă a celui mai cuminte băiat din toată grădiniţa. În timpul liber, pe care oricum nu-l mai are, scrie articole ştiinţifice în reviste de jurnalism şi citeşte la lumina unei mini-lampe cu clemă. În timpul „serviciului", se adresează partenerului strategic, în vârstă de 3 ani, numai cu apelativul „domnule" şi implementează campanii de comunicare pentru muncitorii de pe şantierul de jucărie.
Nu aveam încă 24 de ani, când mi-am petrecut primul Crăciun, în noua calitate de mămică. Băieţelul meu abia împlinise o lună, când Moşul ne-a adus, pentru întâia dată, câte trei daruri sub brad. Acest Crăciun a fost unic. Pentru prima oară, am simţit cu adevărat magia pe care unii oameni o simt, la sfârşitul gerosului decembrie.
Mulţi dintre noi îşi amintesc de propria copilărie când vin Sărbătorile. Să fie colindele, mirosul de brad sau prezenţe imperceptibile, ce ne ating în zborul lor, ceva suflă şi ne tulbură praful depus pe amintiri. Nu degeaba povestea lui Charles Dickens, „Colind de Crăciun", este atât de autentică.
Adesea, fantomele trecutului sunt cele care ne dau târcoale de Sărbători. Înainte de primul meu Crăciun de mămică, fantoma mea îşi amintea de părţile triste din copilărie. Eram plimbată de o mână invizibilă, prin apartamentul unde am locuit până la 18 ani. O vedeam pe mama cum se străduia să umple casa cu bucurii, vorbe bune şi parfumul unor delicioşi cozonaci. Îl vedeam şi pe tata. Parcă era eroul Colindului de Crăciun din zilele noastre. Reuşea să strice cheful oricui. Primul meu Crăciun de mămică a însemnat mai mult decât magia primului brad alături de băieţelul meu. Mai mult decât vizitele rudelor şi ale prietenilor. Mai mult decât colindele ascultate în surdină. Mai mult decât slujba de la biserică. Mai mult decât bucuria darurilor. Mai
