Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daruri pentru copiii cu handicap

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 23 decembrie 2011 ·

Prefectul judeţului Gorj, Vasile Liviu Andrei, a oferit joi cadouri copiilor cu handicap din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Târgu Jiu. Pachetele cu dulciuri au ajuns la cei 97 de copii cu dizabilităţi. În cadrul Complexului sunt copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. „Sunt copii cu handicap grav şi ne-am gândit să aducem şi noi un zâmbet pe buzele lor, să le aducem câte un cadou de Sărbători, după posibilităţile noastre“, a precizat prefectul Liviu Andrei. Copiii au întâmpinat sosirea reprezentantului guvernului în teritoriu cu tradiţionalele colinde de Crăciun. Directorul Complexului de Servicii Comunitare – Copii cu Handicap Târgu Jiu, Dumitru Aribăsoi, a mulţumit în numele copiilor pentru darurile primite. „Domnul prefect a venit cu daruri pentru copiii cu necazuri din cadrul Complexului nostru şi îi mulţumim. În unitatea noastră avem 60 de rezidenţi şi 37 de copii care vin pentru recuperarea neuromotorie şi psihică“. Tot joi, 50 de elevi ai Şcolii Generale „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu, cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu o situaţie familială precară, participanţi la serbarea, „Uite, vine Moş Crăciun!“, au primit pachete cu dulciuri, sucuri şi fructe din partea Instituţiei Prefectului. Tot joi reprezentanţii CJ au oferit cadouri de Crăciun copiilor cu dizabilităţi din centrele de asistenţă din judeţ. Prefectul judeţului Gorj, Vasile Liviu Andrei, a oferit joi cadouri copiilor cu handicap din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Târgu Jiu. Pachetele cu dulciuri au ajuns la cei 97 de copii cu dizabilităţi. În cadrul Complexului sunt copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani. „Sunt copii cu handicap grav şi ne-am gândit să aducem şi noi un zâmbet pe buzele lor, să le aducem câte un cadou de Sărbători, după posibilităţile noastre“, a precizat prefectul Liviu Andrei. Copiii au întâmpinat sosirea reprezentantului guvernului în ter

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

HotNews acum 50 minute
Nouă bărbați și două femei sunt înscriși în cursa pentru Cotroceni, la alegerile prezidențiale 2025. Ordinea lor pe buletinul de vot a fost stabilită prin tragere la sorți de Biroul Electoral Central. Șapte dintre cei 11 candidați reprezintă un part

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 8 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 10 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Kathleen Kavalec va pleca din funcția de ambasador al SUA în România. „A ales să se pensioneze. Nu a fost retrasă, nu este rechemată”

HotNews acum 8 ore
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA, republicanul James Trainor, a anunțat că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca din funcție. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a ex

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 11 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 11 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 6 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 9 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°