Mulţi dintre germanii emigraţi din Transilvania trăiesc cu nostalgia copleşitoare a locurilor natale.

Povestea unui om şi morala ei.În cazul acesta, un om, pe nume Michael Schirkonyer, emigrant în Germania, cetăţean german, care, iată, s-a reîntors acasă, în Cluj-Napoca. „De ce?" ar fi întrebarea-cheie. Nu i-a mers, oare, bine în Germania? Bineînţeles că i-a mers bine. Mult mai bine decât în România, din punct de vedere material. Mai ales că-şi exercita şi acolo profesia, ocupându-se, ca inginer agronom, de o plantaţie de vie. Numai că, vedeţi dvs., Michael Schirkonyer nu este un simplu cetăţean. El este inginer agronom în adevăratul înţeles al cuvântului.

Personal l-am cunoscut pe acest sas ardelean, născut în Proştea, din arealul Făgăraşului, pe când era inginer agronom la Turea, aici, „la o aruncătură de băţ" de Cluj-Napoca. Era prins în vâltoarea unor prefaceri preves-titoare de recolte mari, organizând o asociaţie viabilă, pentru reuşita căreia a adus gratuit maşini agricole performante din Germania. Şi tot cu ajutor financiar german a ridicat cu oamenii din sat o şcoală, acţiunea aceasta fiind sprijintă de „Acţiunea umanitară pentru România", societate caritabilă cu sediul la Berlin, societate care a pus la dispoziţia satului, atunci (1993-1995), 200 de milioane de lei...

Şi apoi, deodată, printre membrii asociaţi a intrat „dihonia" neînţelegerilor şi, în cele din urmă, au destrămat-o. Cu durerea în suflet, Michael Schirkonyer şi-a făcut bagajul şi a plecat în Germania, ceea ce l-a îndemnat pe Ion Rus, regretat zia-rist clujean, să scrie atunci articolul „Un Om a plecat, modelul a rămas", în speranţa că experienţa lăsată de Michael nu se va risipi în cele patru vânturi.

Haimatul ardelenesc

Iar Michael credea că, plecând, va uita totul şi o va lua de la început pe unde-l vor purta paşii de emigrant... Numai că n-a fost aşa, neputân