Zeci de mii de cehi şi-au luat adio în zilele acestea de la cel care a fost Vaclav Havel, într-un gest public de preţuire şi respect pe care România l-a putut vedea o singură dată în istoria recentă: la funeraliile lui Corneliu Coposu. Dar de ce, la ei, Vaclav Havel a putut ajunge preşedinte, imediat după răsturnarea regimului comunist, în timp ce, la noi, primul şef de stat ne-comunist a fost ales de-abia în 1996? De ce, până la urmă, Havel nu putea fi român?
- Pentru că, la ei, 1977 a însemnat anul mişcării intelectualilor, care au lansat primul manifest critic la adresa regimului comunist, „Charta 77". La noi, în aceleaşi an 1977, o mişcare similară, iniţiată de scriitorul Paul Goma, se stingea din cauza lipsei de solidaritate din partea intelectualilor de frunte ai României.
- Pentru că, la ei, mişcarea Charta 77 a pornit de la solidarizarea intelectualilor cu o trupă rock interzisă de autorităţi ( „The Plastic People of the Universe"). În timp ce, la noi, printre liderii de azi sunt prea mulţi manelişti, dar prea puţini rockeri şi melomani.
- Pentru că, la ei, în toamna lui 1989, pe baza legitimităţii conferite de mişcarea din 1977 şi de activitatea ulterioară a intelectualilor, a fost fondat Forumul Civic, care a lansat manifestul „Câteva propoziţii", pe baza căruia a putut negocia cu autorităţile comuniste. Noi am avut „Scrisoarea celor 6", un document emis de exponenţi ai vechii gărzi din PCR, în spiritul „socialismului cu faţă umană".
- Pentru că, la revoluţia lor, a învins „puterea celor fără de putere". La noi, au ieşit câştigători cei ce şi-au dorit puterea mai mult şi au avut cinismul şi eficienţa necesare.
- Pentru că, la ei, cele mai mari proteste pe care Praga le-a văzut, de la Revoluţia de Catifea încoace, cu zeci de mii de oameni în stradă, au fost cele pentru independenţa televiziunii publice, în 2001. Şi asta, într-un
