Creator al unor spectacole fără egal pe scenele României şi ale lumii, Andrei Şerban vorbeşte despre întoarcerea la el însuşi pe care i-o prilejuieşte apropierea Crăciunului.

M-am întâlnit cu Andrei Şerban într-o dimineaţă însorită, în piaţa Matei Corvin din Cluj, în faţa catedralei. Andrei Şerban se află în repetiţii cu „Hedda Gabler", pe scena Teatrului Maghiar din Cluj, premiera urmând să aibă loc spre sfârşitul lunii ianuarie. Dar discuţia pe care am avut-o exact cu o săptămână înainte de duminica de Crăciun a fost legată mai puţin de teatru şi mai mult de căutările şi de acele întoarceri către sine pe care Sărbătoarea Naşterii lui Iisus le aduce cu ea. După un traseu extraordinar prin toate teatrele lumii, pe cele mai importante scene din Europa, America sau Asia, Andrei Şerban vorbeşte despre succes şi despre natura lui „iluzorie". Nu o poveste despre viaţa lui, începută în Facultatea de Teatru din Bucureşti şi continuată pe scenele unde s-a scris istoria teatrului în ultimii 40 de ani, ci o poveste despre călătoria lui către sine, ca-n fiecare an, înainte de Crăciun.

Aţi vrut să vorbim despre Crăciun...

Da, pentru că în preajma Crăciunului, fiecare are tendinţa să se oprească şi să se gândească puţin la anul care a trecut şi să-şi facă o listă de dorinţe pentru la anul... E un moment de reflecţie, iar în limba engleză cuvântul exprimă cel mai bine ideea de sărbătoare: „holy day" - „ziua cea sfântă". E un prilej de re-naştere, de început... Povestea Mariei care era însărcinată te face să te gândeşti la naşterea omului nou, ca şi cum în tine însuţi se naşte un nou om. Iar asta se leagă de ceva foarte adânc şi foarte vechi, de ideea de transformare. Faptul că trăim azi într-o situaţie de criză economică şi că toată lumea e agitată şi speriată de ce se va întâmpla, că toată lumea se gândeşte la bani... e un simptom. De fapt, uităm programat că ce