"Un viitor care începe mîine. Mîine 22 decembrie. Un viitor ale căror prime săptămîni poartă un nume cu miros de brad, şi portocală şi sunet de zurgălăi. Va-can-ţa de iarnă! Te vei odihni, vei citi, vei merge la patinaj sau te vei da săniuţa. Vei lua parte ca artist amator, pe scenă, sau în sală, ca simplu spectator, aducînd de acasă un sac cu aplauze la SERBĂRILE PREGĂTITE DE ŞCOALĂ ŞI DE ORGANIZAŢIA TA ÎN CINSTEA CELEI DE A XX-A ANIVERSĂRI A REPUBLICII. Te vei duce la cinema, la teatru, la meciuri de hochei, de baschet, de volei. Vei petrece la Carnavalul de Anul Nou şi într-unul din orăşelele copiilor unde o să mănînci crizanteme de zahăr vanilat, o să aluneci pe tobogan şi-o să stai de vorbă cu Moş Gerilă încercînd să ghiceşti cu ce actor seamănă anul ăsta". Textul din revista Cutezătorii, din 1976, oferă o imagine sintetică a ceea ce reprezentau sărbătorile de iarnă, şi implicit Crăciunul, pentru copiii şi adolescenţii -pionierii şi uteciştii - perioadei comuniste.
Nu naşterea lui Hristos, ci doar Revelion şi vacanţa de iarnă; nu colinde, ci poezii şi cântece închinate conducătorului iubit, tovarăşei, patriei şi bravilor eroi ai muncii; scrisori nu pentru Moş Crăciun, ci pentru Moş Gerilă, în care oricum nu puteai să ceri vreo jucărie sau vreo hăinuţă fără să aminteşti de dorinţa de a avea note bune şi o clasă fără corigenţi, deşi poate ţi-ar fi plăcut să completezi lista cu banane, portocale, ciocolată sau carne; nu brad de Crăciun, ci pom de iarnă, împodobit nu în ajunul Crăciunului, ci în seara de Anul Nou; nu un Pluguşor pentru prosperitatea gospodăriei unde făceai urarea, ci unul cu versuri schilodite în care să cânţi bunăstarea gliei şi să mulţumeşti "marelui grădinar care ne creşte cu mult har".
Sărbătorile de iarnă, adică "serbările pomului de iarnă", începeau oficial pe 27 decembrie, când se stingeau şi pulsaţiile timide ale î
