- Editorial - nr. 917 / 23 Decembrie, 2011 Cu adanca plecaciune, cea a invatacelului, ma inchin azi, cu respectul cuvenit, inaintea memoriei si, deopotriva, muncii lor de o viata, a dascalilor asezati, prin timp, in chenar de lumina, de inaintemergatorii nostri mari, de Ion Creanga, de Octavian Goga, de Mihail Sadoveanu, in gand cu pioasa recunostinta marelui merit al fostilor si actualilor profesori ai "Papiului”, innobilati cu aleasa menire a unei profesii, contopiti cu ideea inalta a sacrificiului de multe ori, pentru a nu se risipi fiinta Neamului, dascali daruiti, care au dat totul pentru Romania visata. Le-am fost unora dintre cei cuprinsi in cartea "Dascalii Papiului”, unul dintre invataceii renumitului liceu in perioada de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, pasind cu sfiala pe portile renumitei institutii de invatamant, dascali cu care ma mandresc pe unde pasiimapoarta, de fiecare data invocand, cu indreptatita bucurie, acest loc al daruirii luminii si educatiei, "Papiul”, copil al Unirii celei Mari, printre primele licee romanesti din Ardeal, vizitat, in timp, de regele Ferdinand-Intregitorul, Elie Miron Cristea, primul Patriarh al Romaniei, Onisifor Ghibu, Gheorghe Bogdan Duica, Stefan Pascu, David Prodan, Vasile Netea, Grigore Vieru… Ei, dascalii "Papiului”, din sirul acela neintrerupt de generatii, cu numele in stralucirea slovei de aur, daruiti unui ideal maret pe ogorul luminarii, inca din anul 1919, de cand memoria vremii, indeobste necrutatoare, depune marturie despre inceputurile luptei neostoiteainaintemergatorilor pentru intarirea unitatii romanilor,aacelei generatii de aur si de barbati ai Neamului care au infaptuit Unirea de la 1 Decembrie 1918 si Romania Mare, "dodoloata”, cum o numea poetul si filosoful Lucian Blaga. Ei, dascalii "Papiului”, unii dusi pe neintoarsa apa a vietii, altii traitori inca, au trudit enorm in folosul binelui nat