Numărul intervenţiilor s-a dublat, în acest an, faţă de 2010, cele mai multe înregistrându-se în mediul rural. Din cele 3312 misiuni, 1349 au fost în raza centrului Drobeta Turnu Severin, 1269 al celui din Vînju Mare, iar alte 694 pe raza centrului SMURD Strehaia.
Cei 45 de paramedici de pe cele trei echipaje din judeţ au intervenit, în ultimele douăsprezece luni, în 3312 cazuri de urgenţă. Cele mai multe intervenţii au fost pentru traumatisme (833), urmate de intoxicaţii (176), afecţiuni cardiace (165), precum şi pentru accidente rutiere (68).
Mai mult de jumătate din misiuni au avut loc în mediul rural, în zone greu accesibile, media solicitărilor fiind cam de o sută pe lună. “Ne-am dovedit eficienţa, având în vedere că tot mai mulţi amenii ne solicită ajutorul. Suntem mulţumiţi de activitatea din acest an. Avem oameni pregătiţi în reanimare şi descarcerare, iar ca şi coordonator al serviciului ţin să le mulţumesc, în primul rând, colegilor mei de pe intervenţii”, ne-a spus Lucian Drăghici, coordonatorul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).
30 la sută din personal are studii de specialitate
Întreg personalul care lucrează pe SMURD a făcut cursurile de formare în primul ajutor medical, dar şi practica necesară, pe salvările Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Mai mult decât atât, 30 la sută din ei au studii de specialitate, în sensul că sunt asistenţi medicali care au renunţat la această meserie, în favoarea pompieristicii.
Maşinile sunt dotate cu aparatură modernă, de resuscitare şi cu aparate de urmărit evoluţia bolnavului pe timpul transportului.
Clisura şi zona de munte, deficitare
Pentru anul viitor, ISU Drobeta are în vedere deschiderea altor trei centre SMURD pentru zona de munte (la Baia de Aramă), dar şi pentru Clisură (Orşova şi Dubova), unde este deficitar Serviciul Jude